Împreună colorăm Ploieștiul

Povestea Micului Pan

De fiecare dată când aud de premiera unui spectacol pentru copii mă bucur nespus. Probabil nu mulţi îşi dau seama, dar asemenea iniţiative trebuiesc cu orice ocazie lăudate şi încurajate, deoarece copiii sunt viitorul nostru, al operei, al concertelor clasice, al teatrului. Chiar dacă nu vom reuşi să le îndreptăm săptămânal paşii spre sălile de concerte, atunci când o vor face, vor fi cu siguranţă cu mult mai câştigaţi decât aceia care preferă statul pe internet, filmele sau jocurile video.

Aşadar, pe data de 13 decembrie în Studioul de Operă din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, am luat parte la premiera spectacolului de operă pentru copii „Povestea Micului Pan” de Laurenţiu Profeta (muzică) şi Eugen Rotaru (text). Conducerea muzicală a fost asigurată de Diana Nuţeanu, regia de Daniel Prallea-Blaga, manager de proiect fiind Claudia Codreanu. Spectacolul face parte dintr-un proiect cultural educaţional, ce urmăreşte atragerea către genul de operă a unui public tânăr şi valorificarea creaţiei muzicale româneşti. 

Am fost bucuroşi să vedem sala plină de copii curioşi, nerăbdători şi entuziasmaţi de ceea ce așteptau să vadă. Nu voi înceta niciodată să mă mir cât de dornici şi deschişi la nou sunt copiii. Răbdarea lor în faţa unei muzici, pentru cei mai mulţi nefamiliare încă, este uneori neaşteptată pentru cei care suntem convinşi că invazia filonului Hannah Montana/Justin Bieber este ireversibilă. Stă în puterea noastră, aşadar, să le oferim micuţilor alternative la muzică mediocră din zilele noastre.

Din distribuţia spectacolului au făcut parte studentele Facultăţii de Pedagogie Muzicală, care au format corul „Ludus Choralis” şi studenţi ai Facultăţii de Interpretare Muzicală: Cristian Lassel – povestitorul, Alexandra Tărniceru – mama, Adrian Rădulescu – tatăl,  Oana Neagoe – Wendy, Cătălina Antal – John, Ana Tîrsu – Michael, căţeluşa Nana – Adelina Manea/Eliza Preda, crocodilul – Iuliana Dima/Andrei Pleşca, căpitanul Hook – Eliza Preda/Cristian Lassel şi desigur ultima, dar nu cea din urmă, Doina Nuţeanu în rolul lui Peter Pan.

Micuţa de doar 9 ani a impresionat prin prezenţă, şi prin timbrul cristalin şi gingaş pe care doar un copil la vârsta sa îl poate avea, fapt ce o detaşa de ceilalţi şi o făcea recognoscibilă. Este demn de lăudat la vârsta ei faptul că a putut ţine minte toate acele mişcări, versurile, muzica, toate acestea în doar două luni de pregatire.

Corul „Ludus Choralis”, care a acompaniat soliştii pe parcursul operei a devenit un personaj în sine. Au dat dovadă de acurateţe, de voci foarte bune, calde şi cristaline, dar şi puternice şi penetrante acolo unde partitura o cerea.

Caracterul repetitiv al muzicii şi al versurilor este un plus la care Laurenţiu Profeta şi Eugen Rotaru cu siguranţă s-au gândit în momentul conceperii spectacolului. Acest lucru i-a făcut pe copii să reţină repede textul şi să cânte odată cu cei pe scenă. Recunosc, că am plecat şi eu acasă cântând în mod obsesiv fragmentul: „Nodul la cravată, măi tată, nodul la cravată nu-i legat”.

Desigur, ca la orice alt spectacol, găseşti mereu unele momente, persoane, sau acţiuni care merită scoase din context şi lăudate. Aşadar, îmi permit să vă enumăr câteva din elementele care, cel puţin din punctul meu de vedere, au făcut din spectacol unul şi mai bun.

În primul rând sincronizarea foarte bună a celor aflaţi pe scenă cu fundalul sonor care a fost asigurat de Lect. Univ. Dr. Diana Nuţeanu la pian. Am observat implicarea, pasiunea şi bucuria cu care aceasta a susţinut la pian toate momentele muzicale şi energia pe care o emana chiar de acolo din spatele scenei.

Un alt detaliu, la care cu siguraţă puţini s-ar fi gândit, este dicţia soliştilor şi a corului, care a fost una foarte bună şi nu cred că mai este necesar să aduc aminte şi de vocile soliştilor, unele foarte bine alese.

Am fost întrebată la finalul spectacolului dacă aş schimba ceva la această operă. Poate că aş mai fi umblat totuşi la decoruri şi la o posibilă schimbare a acestora în timpul spectacolului. Pentru micuţii spectatori, surprizele multicolore sunt uneori suficiente pentru a le capta atenţia şi a le susţine încantarea pe parcursul spectacolului. Majoritatea copiilor cunoşteau povestea lui Peter Pan şi probabil se aşteptau ca fiecare scenă să se desfăşoare în cadrul unui alt decor. Micile desincronizări sau ezitări au fost de înţeles, având în vedere anvergura unui asemena spectacol, lipsa de experienţă, emoţiile şi timpul foarte scurt al repetiţiilor.

Felicitări, aşadar, întregii echipe pentru punerea în scenă a acestui spectacol minunat, plin de culoare si vitalitate şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem evoluţia sa.

(Foto: Mirela Niculescu-Şandru)

Interviu cu Lect. Univ. Dr. Diana Nuţeanu, cea care a asigurat conducerea muzicală acestui spectacol.

1. Cum v-a venit ideea punerii în scenă a acestui spectacol?

Ideea îi aparţine Claudiei Codreanu şi regizorului Daniel Prallea-Blaga, iniţial ca un proiect al clasei dumneaei.

2. Cum s-au acomodat interpreţii cu acest specatacol? Cum s-a acomodat micuţul Peter Pan cu aceasta punere în scenă?

Corul a aparut ulterior, fiind format din studenţii mei, strict pe bază de voluntariat. Toţi au răspuns cu multă seriozitate şi entuziasm, realizând, probabil, că au in faţă o experienţă unică în cadrul studiilor universitare. Timpul de pregatire a fost unul record: 2 luni. Am beneficiat, din fericire, de bunăvoinţa unor colegi profesori ,care au “ajustat” orarul fetelor din grupul coral, pentru a ne putea plia pe bruma de întalniri cu restul distribuţiei.

3. Pe Doina Nuţeanu am avut ocazia să o mai vedem pe scenă cântând, dar nu şi în calitate de personaj într-un astfel de spectacol. A fost prima sa apariţie de acest gen?

Doina Nuţeanu a fost aleasă la ideea Claudiei Codreanu, ca un element pitoresc (în plan vizual şi sonor ), domnia sa având mari emoţii că nu va face faţă, nu atât vocal, cât sub aspectul jocului de scenă al intrarilor (care nu sunt simple), al manevrării head-set-ului etc. Dar, se pare ca Doiniţa s-a ţinut bine.

Apariţiile fetiţei au fost sporadice, mai precis este a treia ocazie cu care urcă pe o scenă adevarată :prima dată, la 5 ani, a participat la Mamaia copiilor-secţiunea creaţie, a doua oară , în aceasta toamnă , la gala Dacian Junior, cu aria Elizei din “My fair lady” - I could have danced all night, iar acum, a treia oară, în rolul lui Peter Pan. Nu are deloc pregătire vocală, dar la vârsta aceasta nici nu ar fi de dorit, poate mai târziu,dacă vom constata că este cazul.

4. Va gândiţi să aduceţi acest spectacol şi la un nivel mai ridicat, în afara Universităţii? Excluzând spectacolul de sâmbăta ce va avea să urmeze, vom mai avea parte şi de alte reprezentaţii? Ce mai aveţi în plan pentru viitor?

Bineînţeles că se intenţionează scoaterea spectacolului din circuitul “didactic”. Planurile de viitor nu s-au concretizat, înca; poate vor fi câteva ieşiri prin ţară.