Împreună colorăm Ploieștiul

Chicago

            Luni, 17 decembrie, în sala Atelier din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, a avut loc ultima reprezentaţie a musicalului Chicago, un spectacol cu atât mai interesant cu cât a fost jucat şi realizat în întregime (costume, lumini, coregrafie, sonorizare etc.) de studenţii în anii I şi II la master, UNATC, coordonaţi de regizorul Gelu Colceag. 

            Aşadar, ajunşi în curând la sfarşitul anului şi totodată la cel al lumii, după părerea celor care au intrepretat calendarul mayaşilor, ne-am delectat cu momente muzicale precum “All that Jazz”, “We Both Reached for the Gun”, “Chicago - Roxie (the Name on Everyone's Lips)”, “Funny Honey” “Razzle dazzle them” sau “Nowadays”.  Toate acestea într-o atmosferă de multe ori încinsă de domnişoarele îmbrăcate provocator, ce le încântau privirile domnilor cu numere demne de un spectacol de cabaret.

            Trebuie precizat faptul că spectacolul are dublă distribuţie pentru unele roluri, şi  după spusele unora, difereţele dintre o distribuţie şi alta sunt vizibile.

            La baza musicalului şi ulterior a filmului Chicago stă o piesă din 1926, “The Brave Little Woman”, inspirată dintr-o poveste reală. Piesa a fost adaptată în două rânduri pentru marele ecran: în 1927 (într-un film mut) şi în 1942. În 1975 John Kander (muzica), Fred Ebb (versuri) şi Bob Fosse (carte), trei maeştrii ai Broadway-ului realizează musicalul Chicago, care va avea parte de un succes răsunător.

            Revenind la Chicago-ul nostru românesc, descoperim un spectacol plin de umor, energie, frumuseţe, dans, culoare dar şi de multe ...pene. Introducerea în atmosferă a fost şi ea una interesantă, pe ritm de rap.

            Momente memorabile din spectacol care au avut parte atât de admiraţia publicului cât şi a mea, au fost scena în care se sugerează spânzurarea unguroaicei Huniak, iar un alt moment, de această dată unul comic, scena cu rolul în travesti al lui Emilian Mârnea, care a fost pe deliciul oamenilor aflaţi în sală.

            Un spectacol foarte reuşit, de calitate, plurivalent, ce a fost pe placul tuturor, îmbinând într-un mod atractiv teatrul cu coregrafia, cu costumele, decorul şi muzica. Probabil, marea mea surpriză a fost să-mi dau seama că un musical realizat de studenţi de la actorie este la fel de bun ca unul realizat de studenţi de la muzică, sau chiar mai bun, pe alocuri. Să compenseze oare jocul actoricesc? Sau poate coregrafia, sau decorurile... Defapt nu ştiu de ce mai folosesc verbul acesta “a compensa” pentru că nu este nimic de compensat, până şi vocile lor au fost bune, vorba aceea: au fost de acolo. Nu am observat falsuri, gâfâieli, sau alte accidente din acestea, pe care şi un muzician le întâmpină într-un spectacol de o asemena anvergură.

            Dar aici nu mai vorbim de o comparaţie între studenţii unei facultăţi de muzică şi una de actorie, pentru că acest musical se joacă pentru prima dată. Şi deci, vorbim aici de o comparaţie între originalul Chicago şi distribuţia de la UNATC. Nu este deloc uşor să te ridici la nivelul actorilor precum Rene Zellweger, Katerine Zeta Jones sau Richard Gere, care au făcut cunoscut acest spectacol. Dar ei au reuşit şi s-au ridicat la aşteptările tuturor.

            În ceea ce priveşte traducerea în română, îmi dădea de multe ori bătăi de cap în momentul în care vroiam să fredonez spre exemplu „Razzle dazzle them”, şi noile versuri îmi tăiau elanul, sunând un pic straniu: „Zăpăceşte-i rău”. Coregrafia este cea originală, însă pe alocuri adaptată pentru un număr mai mic de interpreţi. Oricum, aceste lucruri nu sunt nicidecum minusuri, ba din contră fac din specatcol unul şi mai orginal şi mai hazliu, şi mai frumos.

Vă invit, aşadar, la Chicago!

Foto: Mihai Cosma, Diana Muresan