“Restoring Respect through Music Education”
De ceva vreme, Proiectul European “Restoring Respect through Music Education” co-finantat prin programul Erasmus, este in plina desfasurare la Colegiul de Arta “Carmen Sylva”. Prima etapa a acestui proiect a fost identificarea nevoilor profesorilor si a uneltelor educative, ce le pot veni in ajutor, pentru o mai buna integrare sociala a elevilor, indiferent de mediul de provenienta al acestora. Cercetarea efectuata pentru Raportul National, a condus la concluzia ca, avem nevoie de mai multa intelegere pentru aproapele nostru, coleg/prieten si ca muzica poate fi un liant extraordinar, ce poate intari si armoniza relatiile inter-umane atat la nivel de scoala cat si la nivel de societate. Mai jos puteti regasi Raportul National, ce reprezinta parerile profesorilor Colegiului nostru, nicidecum pozitia oficiala a Ministerului Educatiei si Cercetarii. Urmatoarea etapa de dezvoltare a proiectului, in care sarcina profesorilor Colegiului de Arta “Carmen Sylva”- Ploiesti, va fi, sa ilustram prin exemple de activitati didactice, utilitatea folosirii muzicii in integrarea sociala a elevilor, fara a tine cont de material predata. Ne dorim sa fim cat mai creativi, sa impartasim din experientele noastre cu voi si de ce nu, asteptam parerile si ideile voastre!
Va invitam sa vizitati si website-ul Proiectului “Restoring Respect through Music Education” si pagina oficiala de FB a proiectului.
For some time now, the European Project “Restoring Respect through Music Education” co-financed by the Erasmus program is in full development at the “Carmen Sylva” Art College. The first stage of this project was to identify the needs and educational tools for teachers, to support them, in reaching the purpose of a better social integration, regardless of their students background. The research for the National Report, led to the conclusion that we need more understanding for our collegues/friends and that the music can be an extraordinary connecting element, which can strengthen and harmonize interpersonal relationships both at school and in society. Below you can find the National Report, which represents the opinions of the professors of our College, not the official position of the Ministry of Education and Research. The next stage of project development, in which the task of the teachers of the Art College "Carmen Sylva" - Ploiesti, will be to illustrate through examples of teaching activities, the utility of using music in social integration of students, regardless of general subjects, taught in classroom. We want to be as creative as possible, to share our experiences with you and why not, we are waiting for your opinions and ideas!
We invite you to visit the new website of the "Restoring Respect through Music Education" Project and FB official Project Page.
Raport National RRME
I. Introducere
1a. Scopul prezentului raport, este acela de a oferi o imagine generala a legislatiei din Romania, care promoveaza accesul egal la educatie de calitate, atat in mediul urban cat si rural, educatia incluziva, cat si repartizarea mixta in clasele de elevi, indiferent de apartenenta etnica, limba materna, dizabilitate sau/si cerinte educationale speciale, statutul socio-economic al familiilor, mediul de rezidenta sau performantele scolare ale beneficiarilor primari ai educatiei. Legislatia romana din domeniul educatiei are ca prioritate promovarea unei scoli prietenoase si democratice, care valorifica diversitatea socio-etno-culturala, o scoala in care toti copiii sunt integrati fara discriminare, respectati si fara excluderea acestora, generate de situatiile mentionate anterior. Se vor prezenta problemele intampinate de profesori in activitatea de integrare sociala a acestora si metodele folosite pentru rezolvarea acestora.
Prezentarea va fi urmatoarea:
-prezentarea legislatiei din domeniul protectiei si promovarii dreptului copilului
-prezentarea legislatiei din domeniul educatiei educatiei, facand referire doar la cea care priveste anti-segregarea in scoli si educatia incluziva.
-prezentarea datelor statistice a numarului de copii din Romania, aflati in situatie de risc, imigranti, emigranti, sau cu cerinte speciale.
-Corelarea principiilor prezente in textul legilor aplicabile si practicile din scoli, conduc la identificarea unor reale probleme de integrare sociala a copiilor marginalizati. Datele prezentate in raport nu au insa, pretentia de a cuprinde toate problemele reale, intampinate de profesori, in integrarea sociala a copiilor. Problemele pot fi diferite de la o zona la alta, de la un judet la altul, de la o scoala la alta, si este clar ca, rezolvarea acestor probleme necesita eforturi indelungate din partea scolilor pe de o parte, a autoritatilor pe de alta parte, dar si a copiilor si tinerilor in efortul de a accepta diversitatea etno-culturala prin educatie. Profesorii au un rol extrem de important, fiind una din categoriile aflate cel mai aproape de copii si care pot schimba mentalitatea si comportamentul acestora.
3. Metoda folosita in cercetare
Cercetarea prezentului raport a fost facuta prin intermediul tehnologiei virtuale. Au fost cautate site-urile web oficiale, pagini media dedicate sau suporturi de curs de pe internet. Au fost lansate de asemenea, la nivel de scoala, 2 chestionare google, dirigintilor, invatatorilor (institutorilor) pentru a identifica cateva din problemele intampinate de colegii nostri in integrarea sociala a copiilor, cum au abordat problema si ce metode au folosit pentru rezolvarea acesteia. Rezultatele chestionarului vor fi incluse in constatarile cheie la capitolul probleme. Colegiul de Arta “Carmen Sylva”- Ploiesti nu a avut o contributie la literatura existenta, destinata educatiei incluzive, dar aplicam cu prisosinta principiile acesteia, fiind intotdeauna un exemplu in activitatile sale, sprijinindu-se pe principiul egalitatii de sanse. Speram ca, prin participarea la acest proiect, sa devenim un model de bune practici in educatia muzicala. In ceea ce priveste literatura nationala in domeniu, este una bogata, fiind disponibile suporturi de curs virtuale, carti tiparite, articole sau exemple de bune practici.
II.Statistici
Privind din perspectiva educatiei, o statistica importanta si ingrijoratoare o constituie emigrarea adultilor, rezultatul acestor emigrari fiind copii ramasi in grija unui singur parinte sau a bunicilor, aceasta conducand in mai multe situatii la abandon scolar sau marginalizare din cauza situatiei socio-economice a acestora. Raportat la acesta, se constata conform INS(institutul national de statistica) ca rata de parasire timpurie a scolii in 2019 era de 16,4%. In anul 2019 totalul populatiei scolare inscrise era de 3526189 fata de 4703277 in anul 1995. Categoriile de emigranti definitiv asa cum sunt luate in evidenta organelor MAI(ministerul afacerilor interne) pe grupele de varsta 0-24 ani sunt in numar de 26775 de persoane la finele anului 2019, iar emigrantii temporar sunt in numar de 233736 pe grupele de varsta 0-19 ani. La categoria imigranti avem distributia pe grupe de varsta astfel: 5-9 ani 2920 de persoane, 10-14 ani- 2362 de personae,15-19 ani-3116 de persoane. Categoria imigrantilor temporar, raportate la grupele de varsta se impart astfel: 5-9 ani- 6573 de persoane, 10-14 ani- 5410 persoane, 15-19 ani 9829 de persoane. Gradul de cuprindere in invatamant a populatiei scolare, actualizat ultima oara de INSSE(Institutul de Statistica si Stiinte ale Educatiei) in 2017 era de 72,3%.
III. Context national si legislatie
Legislatia romana protejeaza si garanteaza drepturile copilului respectand Constitutia Romaniei si prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite. Categoriile de copii protejate sunt: copii cetateni romani aflati pe teritoriul Romaniei, copiii cetateni aflati in strainatate, copii fara cetatenie aflati pe teritoriul Romaniei, copii care solicita sau beneficiaza de o froma de protective privind statutul refugiatilor in Ro, copiii cetateni straini aflati pe teritoriul Ro, in situatii de urgenta constatate de catre autoritatile publice romane In cap.II/sectiunea4/ art.51, 52/pag.45 din legea protectiei si promovarii drepturilor copilului se defineste dreptul la educatie care sa ii permita copilului dezvoltarea in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale.
Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania, este obligat sa intreprinda masuri pentru facilitarea accesului si asigurarea invatamantului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii. Are de asemenea raspunderea de a organiza cursuri speciale de pregatire pentru copiii care nu pot raspunde cerintelor programei scolare nationale, pentru a nu intra prematur pe piata muncii, organizarea de cursuri speciale pentru copiii care au abandonat scoala, in vederea reintegrarii in sistemul national de invatamant (Legea educatiei nr.1/2011 reactualizata in oct.2020-Titlul 1/art.2/alineatul 4,5,6). Pentru aceasta principiile aplicabile sunt urmatoarele: echitate, acces la invatare fara discriminare, principiul calitatii educatiei, principiul garantarii identitatii culturale a tuturor cetatenilor, principiul egalitatii de sanse, principiul incluziunii sociale.
Pentru integrarea copiilor marginalizati Ministerul Educatiei si Cercetarii a emis un ordin de ministru anti-segregare (ordin 1540/2007), care interzice formarea claselor exclusiv doar din elevi rromi si a lansat strategia pentru reducerea parasirii timpurii a scolii, aplicabila din 2015. Tot in sprijinul copiilor vine si legea nr.192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare(nr.154/2019 privind medierea si organizarea de profesiei de mediator(mediator scolar care faciliteaza relatia dintre scoala si familia copilului- COR 341905(clasificarea ocupatiilor din Romania).
IV. Institutii cheie care actioneaza in sensul integrarii sociale si asigurarii egalitatii de sanse, sunt:
-Ministerul Educatiei la nivel central;
-institutiile subordonate ME: 1. ARACIP- Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar; 2. CNDIPT- Centrul National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic; ISE- Institutul de Stiinte ale Educatiei; MMFPSPS- Ministerul Muncii si Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.
-la nivel local sunt urmatoarele institutii: 1.ISJ- Inspectoratul Scolar Judetean; 2. CCD-Casa Corpului Didactic; 3. CJRAS-Centrul Judetean de Resurse si Asistenta Educationala; 4. Scolile.
Institutii non-guvernamentale care sustin si sprijina programul de reducere a parasirii timpurii a scolii, respectiv egalitatea de sanse si integrarea sociala a copiilor sunt: 1.Roma Education Fund –Romania; 2.Romani Criss; 3. Fundatia “Copiii nostri”; 3.Fundatia Copii in Dificultate; 4. World Vision Romania; 5. Terre des homes-Romania. Ministerul Educatiei vine in sprijinul copiilor din categoriile de risc si prin urmatoarele programe : 1. A doua sansa-oferit elevilor de ciclu primar si gimnazial care nu au reusit sa-si finalizeze sau au abandonat studiile (ordin de ministru nr.5248/2011); 2. Scoala dupa scoala- emis prin ordin de ministru nr.5349/2011 si care promoveaza oportunitatile de invatare formala si non-formala, invatare remediala si activitati educative recreative; 3. Acordarea de rechizite scolare copiilor de ciclu primar si gimnazial al caror venit brut pe familie nu depaseste 50% din salariul de baza minim brut pe economie; 4. Acordarea burselor sociale cat si elevilor merituosi, indiferent de ciclul scolar.
V. Exista programe educative pentru profesori care promoveaza egalitatea de sanse si integrarea sociala in scoli, dar, o sa enumar doar cateva , prezentarea unui numar prea mare de cursuri ocupand prea mult loc in prezentul raport si nu face obiectul acestui proiect.
-Educatia pentru egalitate de sanse in scoli- CCD- judetul Valcea; -Mangementul Incluziunii Scolare- oferta de cursuri a CCD- judetul PH-pag.4/nr.6; -Aplicarea principiului egalitatii de sanse in scoala- CCD-PH-curs acreditat ME, pag.37/nr.16; -Scoala incluziva-CCD-PH- pag.44/nr.19
Constatarile cheie sunt ca, majoritatea programelor educative privind integrarea sociala a copiilor, nu folosesc muzica in aplicarea cu succes a metodelor, cel putin nu la nivel central, de catre minister, desi ar fi cel mai puternic catalizator, ca de altfel orice alt domeniu artistic. In chestionarele lansate la nivel de scoala, s-au constatat urmatoarele: Metodele cel mai des utilizate de catre profesori pentru integrarea sociala a copiilor sunt discutiile profesor-elev, elev-elev si excursiile unde au posibilitatea de a comunica in cadru non-formal. De asemenea multi profesori si-ar dori sa aiba mai mult sprijin logistic, financiar real din partea autoritatilor, precum si de ajutorul unui psiholog profesionist.
La nivelul școlii, au fost lansate 2 chestionare. In primul chestionar, s-au pus următoarele întrebări:
1. Ce fel de probleme ai avut la clasa ta, în ceea ce privește incluziunea socială în rândul elevilor tăi? Răspunsurile furnizate rezumă faptul că toți studenții nou-sosiți, repatriați sau cu probleme de comportament, sunt mai greu de acceptat în grupurile deja formate. 2. Ce metode / activități ați folosit pentru a sprijini elevii în efortul lor de incluziune? Toți profesorii au apelat la discuții profesor-elev, discuții elev-student, au fost făcute excursii pentru ca elevii să se raporteze într-un cadru non-formal, sarcinile grupurilor au fost date și descurajează etichetarea. 3. Cum credeți că autoritățile se implică mai mult, pentru a sprijini profesorii în activitatea de incluziune socială a elevilor lor? Majoritatea profesorilor au răspuns că acordarea financiară este esențială, iar ajutorul unui psiholog profesionist ar fi de ajutor și mult apreciat.
La cel de-al doilea chestionar, lansat colegilor noștri, s-au pus următoarele întrebări:
1. De-a lungul experienței profesionale, cât de des ați întâlnit copii abandonați, migranți sau copii aflați în situație de risc? 53% au răspuns ca in situații foarte rare, 26% rar, 13,3% destul de des și doar 6,7% au răspuns foarte des. 2. Cât de mult a ajutat mediul artistic elevii să evite părăsirea timpurie a școlii? 46,7% au răspuns că mediul artistic a ajutat foarte mult, iar restul de 53,3% au răspuns că a ajutat destul de mult. 3. Considerați că este necesar, pentru a fi implementate programe de educație pentru incluziune socială la nivelul școlii? Majoritatea au răspuns că este absolut necesar. 4. Ce instituții de stat trebuie să implementeze astfel de programe? 53,3% au răspuns că toate instituțiile statului trebuie să facă acest lucru (Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean, Casa Corpului Didactic, Școlile), 26,7% au răspuns că doar școala poate face acest lucru și 20% au răspuns că Ministerul Educației trebuie să lucreze la implementarea unor astfel de programe.
Profesorii noștri colaborează cu Organizația Umanitară Concordia, ajutând copiii din zonele sărace sau copiii abandonați să facă muzică și încercând astfel să îi integreze într-un sistem social și să le ofere speranță, deci nu este un concept nou pentru noi. Principala concluzie este că toate programele sociale de stat, pentru școli, nu folosesc muzica ca instrument și este lăsată la sfârșitul listei de subiecte generale importante. Teoria și practica sunt două lucruri diferite, iar ultima are multe lacune. De exemplu, școlile din oraș sunt bine finanțate și au un buget mare, în timp ce școlile din sat nu.
Concluzia generala este ca, egalitatea sanselor, privind din perspectiva politicilor din educatie, este teoretic garantata, dar realizarea practica a acestui principiu generos, copntinua sa ramana o problema si cauza principala a reformelor din educatie.
În ceea ce privește unicitatea proiectului RRME, credem că cel puțin la nivel local este unul de acest gen, mai ales pentru scopul său de incluziune socială prin muzică. Există un alt proiect muzical în desfășurare, dar grupul țintă este foarte diferit. Proiectul este numit „Cântecele populare digitale pentru copii pentru învățarea limbilor străine și culturale” - scopul acestui proiect este stimularea copiilor preșcolari și foarte mici de a învăța o limbă străină prin muzică.
Comentarii
Trimiteți un comentariu