În paşi de boléro
Dans popular spaniol, cu ritm
legănat, care te poartă într-o lume parcă ireală, care te îndeamnă la dans,
care dă dovadă în acelaşi timp de eleganţă, de prestanţă şi de senzualitate.
Acesta este Boléro-ul.
Cea mai populară şi mai îndrăgită
creaţie simfonică a lui Maurice Ravel, poartă numele acestui dans, fiind compus
la cererea dansatoarei Ida Rubinstein pentru a-i servi la Gala de Balet ce avea
loc nu peste mult timp la Opera din Paris.
Conceput pe un ritm ostinat care
persistă pană la sfârşitul lucrării, Boléro-ul
ne prezintă o temă, alcătuită din 2 perioade muzicale, ce este expusă pe rând
de flaut, clarinet, basson, oboi d’amore şi trompetă, fiind repetată de-a
lungul compoziţiei de 18 ori.
Cu toate acestea, melodia nu este una
monotonă. Ravel o concepe în aşa fel, încât, de fiecare dată când va fi expusă,
ea va îmbrăca noi înfăţşări, noi culori timbrale, noi intensităţi. Astfel
lucrarea se prezintă într-un continuu crescendo, pâna la pragul de fortissimo,
moment ce abundă în fortă şi expresivitate, având un final triumfător.
Acestor pagini muzicale minunate
scrise de Ravel, li s-au alăturat Les
Offrandes oubliées de Olivier Messiaen şi Les nuits d'été de Hector Berlioz. Toate acestea s-au petrecut la
Ateneul Român. Programul după cum se poate observa a fost unul frumos,
atractiv, alăturarea celor 3 compozitori dovedindu-se a fi una foarte bine
aleasă, pe placul întregului public.
Dirijorul din această seară,
Christian Badea, a studiat vioara la Conservatorul de Muzică din Bucureşti şi
dirijatul de orchestră la Bruxelles. Pe parcursul studiilor a avut ocazia să se
perfecţioneze sub îndrumarea unor personalităţi precum: Herbert von Karajan (la
Mozarteum - Salzburg ) şi cu Leonard Bernstein
(la Julliard School
– New York
Vreau să reamintesc cat de important
este ca doar privindu-l pe dirijor să înţelegi rostul întregii partituri;
sensul, nuanţele, tempo-ul, toate ar trebui citite prin cel ce ţine în mână
bagheta. Acest lucru se întâmplă de fiecare dată când cel care se află în faţa
orchestrei este Christian Badea.
De-a lungul interpretării piesei Les Offrandes oubliées de Olivier
Messiaen, orchestra s-a arătat maleabilă şi s-a lăsat condusă de mişcările când
elegante şi blânde, când agitate şi pline de patos ale dirijorului. Lucrarea
este structurată pe fraze mari ce au la bază acorduri cu note adăugate şi
sunete alterate, ce au rolul de a tensiona şi precipita mai mult conducerea
liniei melodice.
Parcă regăseai în muzica lui Messiaen
2 personaje: unul calm, paşnic şi melancolic, altul agitat, nervos şi
tensionat. Această meditaţie simfonică are o formă tripartită, fiind alcătuită
aşadar din 3 mişcări ce pot reprezenta nişte tablouri pe care însuşi
compozitorul ni le explică: prima mişcare are ca temă crucea pe care a fost
răstignit Iisus, a doua – căderea în păcat, iar a treia – euharistia, ”pâinea
vieţii şi a iubirii”.
Lucrarea Les nuits d'été de Hector Berlioz este în fapt un ciclu de 6
melodii, ce au fost scrise iniţial doar pentru pian şi voce. Orchestrate
ulterior, melodiile ajung să transmită mult mai mult, să exprime mult mai bine
ideea textelor şi să ajungă mai uşor la inimile melomanilor.
Cântecele exprimă o multitudine de sentimente
de durere, deziluzie, spaimă, disperare, melancolie, resemnare, ori descriu în
tonuri mai vesele peisaje de primăvara.
Am ascultat acest ciclu de lucrări
în interpretarea sopranei Cristina Radu, care a fost aclamată de întreaga sală
la sfâşitul prestaţiei. Aceasta ne-a încântat încă de la primele măsuri cu
căldura vocii sale. A interpretat fiecare lucrare în parte cu un foarte bun
simţ al nuanţelor şi al dozajului, ajutată fiind de o voce bună şi de un
vibrato cald şi plăcut, folosit exact acolo unde este necesar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu