Mici artiști pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești

Radu Paladi şi Viniciu Moroianu
sau reţeta succesului

            Dacă vă întrebaţi care ar fi motivul pentru care ai putea ieşi din casa pe o vreme mohorâtă şi ploioasă, vi-l spun eu: un concert la Ateneu cu Viniciu Moroainu ca solist şi o lucrare de Radu Paladi. Care este motivul pentru care mai poţi fi prezent şi pentru a doua oară la acelaşi concert la numai o zi după reprezentaţie? Interpretarea extraordinară, fără reproş a pianistului Viniciu Moroianu şi paginile muzicale superbe ce au alcătuit întreg concertul din acea seară de 24 ianuarie.

            La tot acest entuziasm au contribuit desigur şi celelate două lucrări aflate în program: Fântânile Romei şi Serbări Romane de Ottorino Respighi şi Idila lui Siegfried de Richard Wagner.

            Dacă eram obişnuiţi ca până acum să ascultăm lucrări ale unor compozitori străini sub bagheta unui român, ei bine, de această dată lucrurile au stat exact invers: am avut ocazia să acultăm Concertul pentru pian şi orchestră al lui Radu Paladi sub conducerea dirijorului austriac de origine chineză Jin Wang. Personalitate ce a beneficiat de îndrumarea maeştrilor Leonard Bernstein şi Zubin Mehta, Jin Wang este cunoscut şi în calitate de compozitor, printre lucrările sale de succes numărându-se: Nokia Variations – a Travel through Music Styles sau Romanian Dances.

            Celebrând cei 200 de ani de la naşterea lui Richard Wagner, seara a debutat cu melodia sa infinită: Idila lui Siegfried, o adevărată splendoare, care a luat naştere sub gesturile ample şi generoase ale lui Jin Wang, care la un moment dat era nevoit să exagereze pentru a obţine o nuanţă de forte din partea orchestrei.

            Întreaga lucrare este construită pe principiul consonanţă/disonanţă, un balans între tensiune şi rezolvare precum Yin şi Yang, care însă, se îmbinau şi se completau perfect.

            Partida de alămuri a avut un rol foarte important în toată aceasă lucrare, ori prin susţinerea armoniei, ori prin redarea temei. Ca de fiecare dată, pericolul existent este acela de a falsa sau de a da aşa-numitele kiksuri, lucru care din păcate s-a şi întâmplat. Vorbim în special de partida cornilor. Având un sunet mai strident, aceştia au ieşit în evidenţă cu uşurintă în nuanţa omogenă de piano a corzilor, dar nu cu sunete corecte, ci cu unele greşite, fiind mereu sub ton.

            Dacă ne concentram atenţia asupra dirijorului, ne puteam da seama cum încerca de fiecare dată să le atragă atenţia conrniştilor, ridicând mai mereu un deget la intrările acestora, semn care, pentru cunoscători indica ajustarea “înălţimii” unor note.

            Păcat... Păcat în primul rând pentru restul concertului ce avea să urmeze. Ne-am delectat în continuare cu muzică românească semnată de maestrul Radu Paladi, care la onorabila vârstă de 86 de ani se afla în sală urmărindu-şi creaţia în interpretarea remarcabilă a pianistului Viniciu Moroianu.

            Născut în Bucureşti în anul 1962 într-o familie de muzicieni, Viniciu Moroianu, a absolvit Liceul de Muzică “George Enescu” la clasa profesoarei Marta Paladi. Coincidenţă de nume şi de situaţii? Nu, Marta Paladi, soţia compozitorului Radu Paladi l-a îndrumat pe calea succesului pe Viniciu Moroianu, care în această seară interpretează o compoziţie ce poartă amprenta soţului ei.

            Aşadar, am ascultat în continuare Concertul pentru pian şi orchestră de Radu Paladi. O lucrare valoroasă, ce nu duce lipsă de absolut nimic. Pe parcursul celor trei părţi ale lucrării avem parte de o plajă extinsă de sentimente, stări şi situaţii. Întâlnim atât teme majore, luminoase şi vesele, cât şi teme minore, triste, melodioase, cantabile. Avem parte de dramatism şi virtuozitate, dar şi de calm şi linişte, toate acestea reunite într-o singură lucrare.

            Prima parte a concertului (Allegro) a fost ocazia perfectă pentru pianist de a-şi demonstra calităţile tehnice, virtuozitatea, tenacitatea, sincronizarea, rapiditatea, umorul şi comunicarea cu ansamblul orchestral şi cu dirijorul. Am observat o legătură bine închegată între dirijor şi solist, dar mai ales între solist şi orchestră, lucru care nu e tocmai mereu vizibil.

Ei bine, de această dată am văzut un pianist excelent care comunica lejer cu orchestra, care ştia intrările acestora, dându-le chiar semne penrtu intrări, care simţea muzica alături de aceştia, arătându-ne o  energie debordantă. Uneori ma întrebam dacă dirijorul îşi mai are rostul acolo, lângă ei pe scenă.

            Naturaleţea, vitalitatea şi lejeritatea, toate întregesc stilul unic al lui Viniciu Moroianu cu care suntem deja familiari şi care l-a făcut să strălucească, acoperind întreaga orchestră şi captând întraga atenţie asupra-i.

            Partea a doua a concertului (Andante) a fost una lentă, melodioasă, o muzică foarte descriptivă, care mă ducea de multe ori cu gândul la muica de film. Pe parcurs întâlnim un politonalism foarte bine gândit şi construit, ce reuşeste să creeze un efect dramatic.  

            După terminarea lucrării, aplauzele frenetice ale audienţei l-au chemat pe solist la scenă pentru acordarea unui bis (Preludiu de Radu Paladi), dar şi pe compozitor, care a urcat pe scenă şi a strâns cu mare drag mâna solistului şi a dirijorului, salutând publicul entuziast.

            După acest moment, care s-a dovedit a fi punctul culminant al serii, nimic nu-i mai putea impresiona pe oameni, nimic nu putea să îi mai facă să îşi ia gândul de la “maratonul” ce tocmai se sfârşise pe scenă. Aşadar, după mult aşteptata pauză în care numele Paladi şi Moroianu s-au aflat pe buzele tuturor, şi după bine meritata pauză a orchestrei şi a dirijorului, care a dat dovadă de multă forţă şi rezistenţă la o muzică pe cât de frumoasă pe atât de complexă, ne grăbim să ne ocupăm din nou locurile în sală.

    Iată-ne din nou în frumoasa sală a Ateneului, de această dată cu mai multe scaune goale ce-i drept şi cu gândul încă la concertul de Paladi. Ceea ce a urmat a fost doar un fundal sonor pentru gândurile parcă “auzibile” ale celor din jur. Ce fundal sonor mai bun pentru meditaţie decât Fontane di Roma şi Feste Romane ale lui Ottorino Respighi, o muzică foarte frumoasă, pe placul tuturor. Prima lucrare înfâţişează patru fântâni ale Cetăţii Eterne, fiecare surprinsă în alt moment al zilei ("La fontana di Valle Giulia all'alba" (The Fountain of Valle Giulia at Dawn), "La fontana del Tritone al mattino" (The Triton Fountain in the Morning), "La fontana di Trevi al meriggio" (The Trevi Fountain at noon), "La fontana di Villa Medici al tramonto" (The Villa Medici Fountain at Sunset) iar cea de-a doua descrie servări romane: Circenses, Il Giubileo, L’Ottobrata şi La Befana.

            Aşadar, nu uitaţi ingredientele unei seri memorabile: Radu Paladi şi Viniciu Moroianu, vă recomand să nu rataţi concertele în care veţi vedea pe afiş aceste aceste 2 nume remarcabile.