Mici artiști pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești

Iarnă, iarnă şi din nou iarnă....

Neaţa, dragilor! Nu ştiu de ce, dar azi dimineaţă când m-am trezit speram totuşi ca totul să fi fost asemenea unui coşmar, dar nu! Este aievea, iarna a venit din nou, zăpada parcă nu se mai topeşte, iar frigul nu se mai lasă deloc dus. Aşadar, să ne înarmăm cu calm, răbdare şi ...... multe haine. 

Să vedem ce se întâmplă cu clima noastră în ultima vreme. Iată ce ne-a declarat Roxana Bojariu într-un interviu acordat ziarului Adevarul: 

R: Se adeveresc prognozele asupra schimbării climatice care au stârnit controverse în 2007?

Roxana Bojariu: Din păcate, da. Creşterea temperaturilor, frecvenţa crescută a valurilor de caldură şi a secetelor, însoţite uneori de incendii de pădure, se pot observa deja în regiunea bazinului mediteranean şi a zonelor vecine lui, incluzând şi părţi ale teritoriului României - este vorba mai ales despre sudul ţării. Proiecţiile viitoare arată că aceste tendinţe observate se vor accentua din ce în ce mai mult. În volumul II al celui de-al IV-lea Raport al Panelului Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) se estimează că resursele de apă se vor diminua mai ales în regiuni din centrul, estul şi sudul Europei, procentul cu regiuni europene expuse crescând de la 19%, cât este azi, la 35% spre sfârşitul anilor 2070. În paralel, populaţia europeană afectată de reducerea resurselor de apă se estimează că va creşte cu până la 44 de milioane de persoane, iar debitele râurilor şi ale fluviilor vor descreşte vara cu până la 80% în regiunile cele mai afectate. Potenţialul hidroelectric al Europei va scădea, în medie, cu 6% până în anii 2070, iar scăderea va fi mai accentuată în regiunile din jurul bazinului mediteranean - între 20% şi 50%.

R: Care ar fi cele două scenarii extreme pentru România? 

R.B.: Proiecţiile se realizează pe baza unor scenarii privind nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră, iar, în cazul României, problema e complicată de faptul că trebuie să luăm în calcul efectele locale şi regionale complexe, precum prezenţa arcului carpatic, vecinătatea Mării Negre etc. Pe baza a 16 modele climatice, am putut estima că schimbarea temperaturii lunare pentru teritoriul României, pentru intervalul 2001-2030, poate atinge o creştere maximă, în luna iulie, de până la 1,3 ºC faţă de intervalul de referinţă 1961-1990, în condiţiile unui scenariu de creştere moderată a emisiilor la nivel global. Raportat la acelaşi interval, proiecţiile pentru precipitaţii sugerează posibilitatea reducerii valorilor medii ale acestora în sezonul cald cu până la 6% pentru intervalul 2001-2030.

R: Spre ce tip de climă se îndreaptă România? 

R.B: Dacă discutăm despre locul climei României în clasificarea climatică globală, acesta nu se va schimba în raport cu celelalte tipuri climatice. Vom vorbi şi peste decenii şi chiar sute de ani despre o climă cu un aspect continentalizat, cu patru anotimpuri, dintre care două de tranziţie. Se vor modifica însă caracteristicile anotimpurilor. Proiecţiile ne sugerează că valorile medii, minime şi maxime ale temperaturii vor creşte în toate anotimpurile, mai accentuat vara şi iarna. Experimentele numerice ne sugerează şi că precipitaţiile se vor diminua semnificativ în anotimpul cald. Asta va fi o problemă pentru România, unde cantitatea cea mai mare de precipitaţii cade tocmai în anotimpul cald. Statistica fenomenelor extreme se va schimba şi ea. Frecvenţa şi intensitatea valurilor de caldură şi ale secetelor vor creşte, dar se vor înmulţi şi episoadele cu precipitaţii abundente pe o perioadă scurtă de timp, răspunzătoare pentru inundaţiile rapide. 

(Mai multe pe: adevarul.ro/international/in-lume/spre-clima-indreapta-romania-1_50ae9c127c42d5a6639e677d/index.html)

Ei bine, această schimbare a climei atrage după sine şi dezastrele meteorologice, care în ultima vreme sunt tot mai dese, ma refer acum nu doar la situaţia din România, ci de pe întreg mapamondul.

Dacă sunteţi curioşi să aflaţi cum şi în ce fel sunt atrase aceste fenomene meteorologice, vă invit să citiţi cartea lui Bill McGuire "Waking the Giant" apărută la editura Oxford University Press. 

Waking the Giant: How a changing climate triggers earthquakes, tsunamis, and volcanoes

Pe lângă devastările cauzate de creșterea dramatică a nivelului apelor și a numărului de fenomene meteorologice extreme, schimbarea prea bruscă a climei poate provoca, deopotrivă, și cataclisme geologice de mare anvergură.

Aceasta este ideea extrem de bine documentată și prezentată de geologul britanic Bill McGuire, în cartea sa ”Trezirea gigantului: Cum antrenează schimbarea climei cutremure, tsunami-uri și erupții vulcanice”.

Prin 2006, McGuire argumenta același lucru în paginile prestigioasei reviste New Scientist, arătând cum încălzirea globală poate declanșa toate aceste fenomene devastatoare, cum s-a întâmplat deja de mai multe ori în istoria geologică a Pământului.

Viitorul descris de autor în ”Trezirea gigantului”seamănă mai degrabă cu o culegere de mituri antice decât cu o lucrare științifică modernă, însă lucrarea conține din belșug și dovezi științifice, nu numai scenarii apocaliptice. Ceea ce face lectura și mai îngrijorătoare.

Pe scurt, McGuire susține și dovedește că evenimentele subterane sunt legate intim de cele petrecute deasupra, și că noi suntem pe cale să trezim monștri primordiali pe care nu ne-am dori să-i vedem vreodată în acțiune. Geologul prezintă numeroase dovezi potrivit cărora activități geologice extreme au acompaniat întotdeauna perioadele de schimbare rapidă a climei cum ar fi, spre exemplu, ieșirile din erele glaciare. Explicațiile sunt, la o adică, logice.

Distribuția presiunii exercitate de oceanul planetar asupra plăcilor tectonice va suferi modificări substanțiale în cazul creșterii nivelului apelor, contribuind la eliberarea violentă a tensiunilor acumulate în timp sau proaspăt create. Altfel spus, scoarța va căuta să se reașeze în noua configurație. Și nu o va face treptat, ci subit și în mai multe locuri. Enormele mase de apă acumulate în ghețari, pe munți sau la poli, nu vor mai apăsa în punctele în care o fac în prezent, într-un echilibru oricum precar.

În cursul ultimei ere glaciare, greutatea gheții a suprimat aproape complet erupțiile vulcanice. Când gheața s-a topit, iar solul s-a ridicat – uneori cu sute de metri – presiunea asupra ”supapelor” vulcanice a slăbit, iar cutremurele și erupțiile s-au înmulțit de 50 de ori. Încălzirea globală actuală va avea un efect similar. Inevitabil.

McGuire arată că ”vulcanii sunt sisteme amorsate și în permanență la limita stabilității, fiind extrem de sensibile la orice schimbări cât de minuscule în mediul lor exterior”. Și asta nu numai în perioade de timp geologice, ci imediate. Un lucru mai puțin știut de publicul larg este că Pământul își schimbă forma pe măsura trecerii anotimpurilor, când importante mase de apă practic schimbă emisferele, apăsând sau eliberând terenul de sub ele. Presiunea apei apasă magma la fel cum am apăsa noi un tub de pastă de dinți. În emisfera nordică, între noiembrie și aprilie avem ”anotimpul vulcanilor”, notează autorul.

Și se prea poate ca seria de fenomene asociate schimbării climei să fi început deja. McGuire arată că în ultimele câteva decenii am asistat la ”un șir fără precedent de cutremure masive". Din 1990 până azi s-au produs șapte seisme cu magnitudini de peste 8,8. Între acestea, trei ”megacutremure”: Sumatra, Chile și Japonia. Clima terestră a fost relativ stabilă în ultimii 10.000 de ani – la fel de relativ ca și situația geologică. Dar pe măsură ce încălzirea globală se accentuează, nu trebuie să ne surprindă (deși o va face) dacă și activitatea geologică se va intensifica.