Mici artiști pe scena Filarmonicii "Paul Constantinescu" Ploiești

Interviu cu Conf. Univ. Dr. Valentin Gruescu 

 (interviu realizat după concertul coral susţinut pe data de 21 martie 2013 
              cu "Juventus Academica" pe scena Conservatorului)

Andreea Dragu: Care sunt impresiile cu care aţi rămas în urma acestui concert coral? S-au ridicat studenţii la aşteptările dumneavoastră?

Valentin Gruescu: La început s-au ridicat. Apoi le-au întrecut. Este sensul firesc al ascendenţei celor ce-şi cunosc menirea.

A.D.: Dintre atâtea creaţii corale minunate ce au fost scrise de-a lungul timpului, ce v-a determinat să alegeţi tocmai acest repertoriu?

Valentin Gruescu: Exact ceea ce mă determină de fiecare dată să aleg un repertoriu: adecvarea la ţinuta academică a unui concert pe o scenă de Conservator (acolo unde arătăm că am devenit profesionişti ai genului), apoi adecvarea la gradul de pregătire al anilor de studii cu care lucrez, apoi preocuparea în educarea permanentă a tehnicii individuale şi de ansamblu, a gustului, a ţinutei, a relaţionării cu viaţa muzicală (componistic şi interpretativă) contemporană, apoi echilibrul dintre capodoperele deja impuse ale genului şi primele audiţii cu o asemenea şansă, apoi şi apoi... (nu vreau să monopolizez cu câte ar fi de spus şi de făcut; sunt sute şi mii de problematici...).

A.D.: Am observat că în alegerea lucrărilor aţi căutat de fiecare dată să integraţi în program şi lucrări moderne, contemporane. Care este atitudinea studenţilor vis-à-vis de aceste compoziţii, cum sunt primite?

Valentin Gruescu:

Suntem o Instituţie de profesionalizare în domeniu. Aici toate se educă, se studiază, se cunosc, se stăpânesc şi devin obiect de argumentaţie şi concretizare profesională. Tinerii sunt tot ce avem mai de preţ în viaţa noastră. Nimic nu se impune, decât în măsura în care cu toţii înţeleg ce se impune de la sine. Este aşadar o logică pe care toţi o stimează şi o adoptă faptic. Cu toate dificultăţile, ce devin obiect de ambiţie. Încrederea de a ”sparge gheaţa” cu o lucrare nemaiauzită motivează şi încântă, iar sentimentul descoperirii şi însufleţirii unor capodopere încă necunoscute este de negrăit. Emoţie, bucurie, satisfacţie, experinţă.

A.D.: Cum aţi descrie în câteva cuvinte corul „Juventus Academica”, ansamblu aflat în fiecare an într-o continuă schimbare?

Valentin Gruescu: Viaţă, performanţă, intensitate maximă, nimic pe jumătate. Tinereţe, voinţă, caracter, transpiraţie, tensiuni, ambiţie, speranţă, întrezărire, muncă, muncă, muncă şi ...fericirea că nimic nu e în zadar. Săli pline. Emoţii, realizări, bucurii. Aplauze, luminile rampei, înregistrări, filmări, cardex şi recunoaştere. Apreciere, satisfacţie. Aici cresc marii noştri muzicieni de mâine. Deja se arată. Tineri, frumoşi, mândri, puternici. ”JUVENTUS ACADEMICA” e în sine o şcoală de măiestrie pe termen scurt într-ale cântului şi dirijatului coral de performanţă. În fiecare an, un alt ”JAC” se constituie, cântă şi se desparte definitiv, că aşa e-n viaţa universitară, când treci în alt an de studii...

A. D.: Care este diferenţa dintre un cor profesionist şi un cor de studenţi în ceea ce priveşte receptivitatea, atitudinea, comunicarea, experienţa şi puterea de muncă?

Valentin Gruescu: Salariul. Corul deja angajat al unei mari Instituţii de Concerte, trăieşte din rezultatele muncii sale. Evident, realizările cultural-artistice, ce pot fi epocale. Corul de studenţi absolvă în cele din urmă o ”materie”, căreia i se zice Ansamblu coral şi o alta, Dirijat coral. Şi în acest mediu se pot obţine realizări artistice epocale. Odată absolvind, studentul dă un concert ”ABSOLVENT” cu mine (dacă este studentul meu), termină studiile superioare de muzică şi, dacă se angajează în mediul coral profesionist, aplică ce ştie şi trăieşte din asta. Şi din realizările de care vorbeam. 

         Ar mai fi o diferenţă şi o asemănare. Diferenţa dă câştig de cauză entuziasmului tinereţii celei dintâi, a descoperirilor şi fascinaţiei din mirifica lume a armoniilor vocale. Asemănarea constă în respectabilitate, felul în care se conservă autoritatea profesională ce conferă recunoaştere şi preţuire din partea tuturor, chestiune valabilă toată viaţa matură, deci şi ca student, şi ca angajat profesionist.  

A.D.: Consideraţi că un dirijor cu ani întregi de experinţă în spate, mai poate învăţa de la tinerii corişti? Dacă da, ce anume?

Valentin Gruescu: Întotdeauna am recunoscut asta. Când n-oi mai face-o, se cheamă că trebuie să trag pământ deasupra. Mereu, fără excepţie, conlucrarea cu tinerii mei muzicieni m-a încântat, m-a motivat să mă pregătesc consecvent (vai de profesorul considerat incompetent de studenţii lui!), mi-a motivat rostul de a comunica şi învăţa, de a relaţiona şi colabora, întru realizare împreună, a marilor performanţe. Vocale individuale şi de grup, dirijorale coral sau vocal-simfonic. Mă onorează încrederea şi afecţiunea cu care sunt înconjurat, mă obligă permanent la a mă pregăti în folosul unanim al artei noastre. Dincolo de a cânta şi a dirija, noi învăţăm a gândi şi a decide, a trăi profesional şi a conduce, învăţăm gusturi şi stiluri în interpretare spre a decide asupra celui mai adecvat contextului, învăţăm că un dirijor nu este doar un mişcător din mâini ci un lider cu înalt caracter! Misiunea formativă a tot ce facem întrece demersul pur informativ. 

         Da. Convins Da: un dirijor cu ani întregi de experienţă, învaţă întotdeauna, mai ales de la stadiile din care a plecat, stadii care-i vor reaminti -prin studenţi- de rostul căruia s-a dedicat. Şi apoi, mai în glumă, mai în serios, am adoptat o vorbă ce cred că poate răspunde plastic întrebării: ”abia când explici altcuiva ce ştii, îţi poţi da seama cât de bine ştii!” (cu completarea: ”dacă ştii!”).   

A.D.: Aflându-vă de atâta timp la conducerea ansamblului „Juventus Academica”, ce ne puteţi spune despre generaţia actuală care alcătuieşte acest ansamblu? 

Valentin Gruescu: Ca-n viaţă: la fel mereu, dar mereu altfel. Cu plusuri şi minusuri, fiecare generaţie are farmecul şi valoarea ei. Se pot încerca felurite comparaţii, dar... precum o mamă cu mai mulţi copii: nu cumva găseşte în fiecare copil infailibilul rost al vieţii, fără a-i mai clasifica?  

          Ah, pot recunoaşte că am avut parte acum nişte ani buni de o generaţie în care corul studenţilor mei număra nu mai puţin de ...31 de başi, fapt cu care, în timp, nu m-am mai putut răsfăţa, dar compensaţii au fost şi vor mai fi, pe măsură. Trebuie să recunosc în acest 2013 că generaţia de acum ”JAC” este şi ea una din cele mai cooperante, mature şi responsabile. E o plăcere să lucrezi cu oameni talentaţi şi educaţi.   

A.D.: Câteva cuvinte despre tinerii dirijori angrenaţi în acest concert.

Valentin Gruescu: Trei categorii: Creatorii, Pedagogii şi Performerii. Creatorii: Compozitorii de muzică clasică, de Jazz şi de Muzică uşoară, Muzicologii, specialiştii în Muzică religioasă. Pedagogii: profesorii ce vor prelua întregul Învăţământ muzical de performanţă din ţară. Performerii: Dirijorii de cor academic şi Dirijorii de orchestră şi de vocal-simfonic. 

           Aşa cum şi în viaţă ei o vor face pe criterii ce şi le vor alege sau li se vor hărăzi lor, tot astfel şi eu am repartizat dirijoral repertoriul, clasificat pe grade de dificultate, individualmente, categoriilor sus-amintite de studenţi. Pentru amănunte, veniţi la mine la clasă şi devine clar, concret şi principial totul, văzând şi făcând.

A.D.: Ce elemente le consideraţi a fi primordiale în momentul în care faci parte dintr-un ansamblu coral? Care sunt calităţile pe care ar trebui să le aibă un bun corist?

Valentin Gruescu: Talent muzical, aptitudini, educaţie, bun gust, sociabilitate şi dragul de a lucra în echipă, altruism, din nou educaţie, ambiţie, consecvenţă, promptitudine, punctualitate, iarăşi educaţie, entuziasm molipsitor, optimism, tenacitate, aş adăuga şi două cuvinte mai plastice deşi nu cele mai academice: ”săritor” şi ”sufletist”, colegial, prietenos şi din nou... educaţie. Şi, de la început de tot, pe tot parcursul şi până-n ultima clipă a vieţii de scenă: auz şi glas (adevărate!). 

A.D.: Care este după părerea dumneavoastră situaţia actuală a muzicii corale în România?

Valentin Gruescu: Instituţiile profesioniste nu au nevoie de verdictul meu, deşi am lucrat ani mulţi cu mediul filarmonic naţional, colaborez curent cu acesta, şi am puncte autorizate de vedere, iar câteva mii de spectacole vocal-simfonice in toata tara, de la bagheta de orchestră -tot în mediul profesionist- ar argumenta iarăşi puncte personale de vedere. Las în seama muzicologilor aprecierile de rigoare şi păstrez pentru mine cele subiective. Cât despre viaţa corală din afara celor de mai sus, e de remarcat că ”omul sfinţeşte locul”, vorbă românească unanim valabilă. Cu talentaţi şi devotaţi, e infinit mai bine decât cu nechemaţii ”numiţi” şi ”plătiţi”. 

            A nu se înţelege greşit: arta şi cultura trebuiesc susţinute de toţi potenţaţii locului şi vremii (este singurul mod de a deveni şi aceştia cumva nemuritori, graţie artei şi culturii pe care ar trebui sus şi tare să o susţină) la fel ca cei ce sălăşluiesc în pereţii bisericilor, drept ctitori şi susţinători. Nu ascund faptul că, dincolo de idealul ”artist profesionist şi mereu entuziast” (nu imposibil, dar greu de păstrat în timp, cunosc minunate asemenea personalităţi în faţa cărora mă înclin), mai mult mă simt atras de cel ce, bun profesionist în domeniul lui de activitate, altul decât muzica, dar cu talent şi dărnicie de sine se întrece pe sine, îşi întrece condiţia de ”amator” ca muzician. Şi iată, realizează nu o dată mari performanţe concertante, decât plictisitul ce-şi tânguie neîncetat ghinionul de a nu fi fost el recunoscut drept solist, fapt pentru care se consideră decăzut într-un cor, uitând de privilegiul fantastic ce-l are, ca performant al marilor performanţe creatoare Şi interpretative!... 

              Faptul că există performanţe de calibru în lumea profesionist-interpretativă este firesc şi obligatoriu. În cea amatoricească (urât mai sună acest cuvânt..), este de admirat. Am probat personal şi mă mândresc şi cu această experienţă. Avem aşadar şi de unele, şi de altele. Deci e bine. De dorit ar fi să fie mai mari evenimentele pe măsură.  Şi mari realizări graţie colaborării (încă anchilozate) dintre aceste contexte. Timpul le rezolvă şi pe astea. Şi noile generaţii. Care, după cum tocmai se vede, vin!