Împreună colorăm Ploieștiul

A început Festivalul Sergiu Celibidache

Cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea marelui dirijor Sergiu Celibidache, fundaţia cu acelaşi nume organizează un festival ce îi este dedicat în totalitate, cu intenţia de a omagia activitatea acestuia.    

            Deschiderea festivalul bienal a fost anunţată pe data de 3 mai în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată în foyerul Ateneului Român, unde au fost prezenţi fiul maestrului Celibidache, Serge Ioan Celibidache, directorul artistic al festivalului, Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii “George Enescu”, Dana Deac, directorul canalului TVR1 şi dirijorul Mark Mast.

            Filarmonica „George Enescu” va deschide seria de concerte pe data de 30 iunie şi o va încheia pe 7 iulie cu interpretarea, în premieră mondială, a compoziţiei „Haz de necaz” de Sergiu Celibidache.

            Programul festivalului cuprinde: cursuri de masterclass (sunt invitaţi foşti colaboratori ai lui Celibidache: Ida Haendel - masterclass vioară, Helmut Nicolai - masterclass muzică de cameră, Dorin Marc - masterclass contrabas, Michael Martin Kofler - masterclass flaut, Rony Rogoff - masterclass vioară şi Enrique Garcia Asensio - masterclass dirijat), expoziţie de fotografie („Fragmente din viaţa Maestrului Sergiu Celibidache”), proiecţie de filme („Grădina lui Celibidache”, „Celibidache”, „Un român născut să dirijeze o Lume”), lansare de carte („Despre fenomenologia muzicii” de Sergiu Celibidache, “Celibidache: Întâlniri cu un om de excepţie”, de Patrick Lang şi Stéphane Müller), concerte susţinute la Ateneul Român.

            Joi, 25  mai, la Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City a rulat documentarul „Un român născut să dirijeze o lume”, film realizat de Adela Vrânceanu şi Liviu Stanciu, în colaborare cu TVR, la care am avut plăcerea să iau parte. La premieră ne-am bucurat de o prezenţă numeroasă şi aleasă, aflându-se în sală Serge Ioan Celibidache, Enrique Garcia Asensio, şi multe alte nume mari.

Filmul ne-a prezentat interviuri şi înregistrări cu Sergiu Celibidache, din arhiva Televiziunii Române, din timpul vizitelor sale în România. Am avut ocazia să-l vedem pe românul Celibidache în cadrul interviurilor, al concertelor, dar şi al repetiţiilor. El este cunoscut prin faptul că a impus orchestrelor un număr mare de repetiţii, lucru care, în România cel puţin, era o noutate. Iar repetiţiile nu erau nici ele unele comune: fiecare repetiţie cu Celibidache era o adevărată lecţie de istoria muzicii.     

            În timp ce vizionam concerte înregistrate din sala Ateneului Român, avându-l la pupitru pe Celibidache - am ascultat o interpretare extraordinară a Rapsodiei Române de George Enescu, interpretare ce l-a rechemat pe dirijor la scenă nu mai puţin de 5 ori - pe ecran rulau texte ce ne informau cu privire la viaţa acestuia. Aflăm, aşadar, că dirijorul de notorietate mondială, şi în acelaşi timp compozitorul şi pedagogul, Celibidache, s-a născut pe 28 iunie 1912, în Roman, a studiat matematica şi filosofia în paralel cu muzica, la Iaşi.

            La 18 de ani Sergiu pleacă să-şi urmeze visul de a deveni compozitor la Berlin, unde se inscrie la Academia de Muzică şi la Universitate, unde va urma cursuri de filosofie. La 25 august 1945 are loc primul concert cu Orchestra Filarmonică din Berlin, unde a susţinut de-a lungul timpului 414 concerte.

            Din cauza faptului că refuza cu încăpăţânare înregistrările, veştile mai puţin bune nu întârzie să apară. Astfel, când directorul Filarmonicii din Berlin a decedat, membrii Orchestrei din Berlin îl vor alege pe Herbert von Karajan ca director, care era un împătimit al înregistrărilor, şi nu pe Celibidache.

            Acest lucru, însă, nu îl va face să accepte înregistrarea concertelor sale, având să rămână unii dintre puţini dirijori care au avut această atitudine.

            Privind concertele din Sala Ateneului care rulau în paralel cu textul, descoperim un om senin, plin de umor, un om excepţional, cu care România se mândreşte, din păcate, mult prea târziu. Privindu-l cu atenţie, observăm că mimica sa juca un rol important în transmiterea de emoţii, de stări. Era genul de dirijor, pe care trebuia să-l priveşti în ochi şi să-i urmăreşti mişcările constant, deoarece era o veritabilă enciclopedie, care transmitea cu fiecare gest câte un gând, o emoţie, o intenţie şi dădea indicaţii preţioase la fiecare pas.

            Am urmărit şi imagini şi înregistrări din timpul repetiţiilor sale, de unde descoperim un Celibidache pe cât de sever şi pretenţios, pe atât de comunicativ. Într-un interviu acordat TVR, dirijorul spunea că a vrut ca toate repetiţiile sale să fie deschise publicului, pentru ca oamenii să vadă produsul în formare, nu doar gata făcut, să vadă cum şi cât se munceşte. O muncă ce era frumoasă pentru maestru, nu grea şi obositoare, de ce oare? Pentru că totul era făcut din plăcere, pentru că Celibidache considera că „muzica este ca o a doua natură” pentru el.  

            În vizitele sale în România, Celibidache era aşteptat cu nerăbdare atât de publicul avizat, dar şi de simpli melomani interesaţi de omul şi dirijorul Celibidache. Sălile erau pline, aflăm cum la concertul de la Carnegie Hall de exemplu, la colţ de stradă stăteau oameni care aveau în mână pancarte pe care scria: “2 bilete ca să-l vezi pe Dumnezeu”...

            De ce Sergiu Celibidache, stabilit în afara ţării, unde era mult mai mult apreciat pentru munca sa, a ales să revină totuşi ocazional în România? Motivele le aflăm chiar de la el: “Nu e popor mai muzical decât cel român, nu sunt cântece populare mai frumoase decât cele româneşti. M-am născut român, sunt român, voi muri român”.

            Poate că în România nu am avut timp îndeajuns să-l cunoaştem, să-l descoperim şi să-l admirăm pe Sergiu Celibidache. Festivalul acesta, însă, ne va arăta învăţăturile dirijorului, ne va destăinui tainele succesului în arta dirijorală şi în final ne va face să-l apreciem şi să-l iubim pe cel ce a fost Sergiu Celibidache.