A început cea de a 12-a ediţie 

Festivalului Elenismului din România


Andreea Dragu




        În perioada 27-30 septembrie 2012, Municipiul Ploiesti are onoarea de a găzdui manifestările prilejuite de editia a 12-a a "Festivalului Elenismului din Romania", eveniment cu ocazia caruia, vor evolua pe Scena Casei de Cultura a Sindicatelor peste 20 de ansambluri artistice ale Comunitatilor  Elene din Romania.  

           Aici îmi voi îndrepta atenţia asupra concertului de deschidere al Festivalului. Astfel, orchestra Momentum, dirijată de Vlad Mateescu, a avut oportunitatea de a deschide acest eveniment printr-un concert plin de eleganţă ce a satisfăcut orice gust în materie de muzică. 

            Pe scenă au urcat tineri studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Startul l-a dat pianista Amira Magdalena Curus ce a cântat Mariage d'amour a lui Richard Clayderman, în acompaniamentul de percuţie al lui Gabriel Dorobanţu. Aici am putut observa bunul gust, sensibilitatea, rafinamentul şi dozajul foarte bun al nunaţelor. Îcontinuare publicul s-a delectat cu melodia "If i were a rich man" cântată într-o manieră personală foarte comică a lui Octavian Tudose, ce a reuşit astfel să câştige simpatia publicului încă de la intonarea primelor măsuri (la pian a fost acompaniat de Amira Curus).


           Au urmat apoi momente susţinute de Orchestra Momentum sub bagheta charismaticului dirijor Vlad Mateescu. Orchestra Momentum este un proiect demarat de Asociaţia Culturală Momentum la începutul anului 2012. Printre membrii orchestrei se numără peste 80 de nume importante din lumea muzicală românească: instrumentişti ai Filarmonicii din Ploieşti, absolvenţi ai secţiilor de interpretare muzicală din Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, BraşovIaşi şi Constanţa. Repertoriul orchestrei cuprinde un spectru larg de genuri şi stiluri, inclusiv lucrări din perioada timpurie şi lucrări semnate de compozitori de muzică contemporană. (sursa: www.asociatiamomentum.ro

        Vlad Mateescu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, secţia Dirijat orchestră şi pian, lucrând în timpul studiilor sale cu maeştrii Petru Andriesei (prof. univ. dr la UNMB şi dirijor) şi Cristian Brâncuşi (prof. univ. dr. la UNMB şi dirijor al orchestrei de cameră Radio). A participat la peste 150 de concerte şi spectacole în calitate de dirijor şi corist, şi a câştigat peste 40 de premii la festivaluri şi concursuri naţionale de pian. 




                  Am ascultat în interpretarea orchestrei compoziţii clasice semnate de compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Johann Strauss sau aria Brindissi din opera La Traviata de Giuseppe Verdi, în interpretarea excepţională a sopranei lirice Silvia Cristescu şi a tenorului Alin Stoica, amândoi dispunând un registru amplu, având voci puternice şi pătrunzătoare, dar în acelaşi timp calde şi cristaline, acolo unde partitura o cerea.

                Pentru cei care nu sunt atraşi de muzica clasică, au figurat în program şi melodii din aria muzicii uşoare precum You raise me up a lui Josh Groban sau Le temps de Cathedrale din musicalul Cocoşatul de la Notre Dame de R.Cocciante, cunoscută pentru dificultăţile tehnice pe care le ridică multor interpreţi, datorită deselor modulaţii şi susţinerii  de care solistul trebuie să dea dovadă pe tot parcursul piesei. Ambele lucrări ne-au fost aduse pe scenă în interpretarea emoţionantă a lui Marius Bălan, care a reuşit să le stăpânească destul de bine din punct de vedere muzical, în ciuda sonorizării nu foarte bune şi a micilor incidente de care s-a mai lovit pe alocuri.

         Şi pentru ca reţeta acestei seri să fie una delicioasă, a fost presărată şi cu momente specifice tradiţiei elene, având ocazia să ascultăm o variantă orchestrală inedită a bine cunoscutei melodii tradiţionale greceşti Zorba, în timp ce privirea ne-a fost încântată de ansamblul de dansuri al comunităţii elene din judeţul Prahova. 

                  Astfel, excluzând unele mici incidente care pot fi prezente la orice eveniment de o asemenea anvergură (sonorizarea nu prea fericită pe alocuri care le-a dat bătăi de cap celor de pe scenă, unele poticneli, desincronizări sau emoţii) atmosfera per total a fost una de sărbătoare, de fast, de eleganţă, de voie bună, de optimism, am fost fericiţi sa luăm parte chiar şi la o emoţionantă cerere în căsătorie, la care personajul principal, viitoarea mireasă, a fost chiar partenera dirijorului.

        Prin relatarea acestei mici părţi din cadrul Festivalului Elenismului sper că v-am făcut cât de cât interesaţi de ceea ce se va petrece în zilele următoare în oraşul nostru şi sperăm că le veţi fii alături la toate evenimentele ce vor avea loc. Felicitări celor ce au luat parte la concertul de deschidere al acestui minunat festival, felicitări pentru buna organizare şi nu în ultimul rând felicitări celor care au făcut posibilă desfăţurarea acestui festival.  






Programul manifestărilor:
JOI 27.09.2012
17:45 – 18:15 – Defilarea participanţilor şi parada costumelor tradiţionale
(Bd. Republicii din Ploieşti)
18:30 – 20:30 – Deschiderea oficială a Festivalului Elenismului din România.
Concert “Momentum Orchestra”, Dirijor – Vlad Mateescu 
(Casa de Cultură a Sindicatelor)

VINERI 28.09.2012
10:00 – 13:00 – Spectacol I (Casa de Cultură a Sindicatelor)
17:00 – 20:00 – Spectacol II (Casa de Cultură a Sindicatelor)

SÂMBĂTĂ 29.09.2012
10:00 – 13:00 – Spectacol III (Casa de Cultură a Sindicatelor)
16:30 – 19:30 – Spectacol IV.
Închiderea oficială a Festivalului Elenismului din România (Casa de Cultură a Sindicatelor)




Vă aşteptăm!

“AM ÎNCEPUT SĂ TĂIEM ZILELE DIN CALENDAR ȘI SĂ NE PREGĂTIM CUM ȘTIM NOI MAI BINE. 20 DE ZILE ȘI TOATE COMUNITĂȚILE SE VOR REUNI, IAR SUFLETUL DE GREC, ÎN INIMA DE ROMÂN SE VA APRINDE ȘI VA VEGHEA ASUPRA ACESTORA. VĂ AȘTEPTĂM LA PLOIEȘTI !!!” – Comunitatea Elenă Prahova      





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare