Simpozion de Muzicologie

Marţi, 5 aprilie, în sala Dinu Lipatti, s-a desfăşurat Simpozionul de Muzicologie. Evenimentul a avut de această dată ca scop aniversările marilor artişti: Franz Liszt, Gustav Mahler, Béla Bartók, Serghei Prokofiev, George Enescu, Mihail Jora şi George Manoliu. Deasemenea a fost abordat şi subiectul cu privire la Orga în contemporaneitate. Pe marginea acestor subiecte s-au ales diverse teme una mai interesantă decât alta, s-au relatat şi s-au dezbătut împreună cu persoanele aflate în sală

Muzicologul Viorel Cosma a deschis acest eveniment vorbind despre Liszt şi muzicienii români. Dânsul a  vorbit într-o fază incipientă despre legăturile pe care Liszt le-a avut cu compozitorii români şi despre locurile frecventate de acesta în ţara noastră.

Artistul a găsit aici un teren propice şi fertil în ceea ce priveşte ideile sale de creaţie, orientându-se din ce în ce mai mult spre muzica populară sale percepţii. Primele rapsodii ungare au apărut în jurul anilor 1845-1847, iar popasul pe care strălucitul concertist l-a făcut în ţările româneşti a fost un imbold prielnic pentru noile sale preocupări componistice.

Trecerea genialului pianist pe meleagurile noastre a lăsat urme adânci atât în materia primă a creaţiei sale cât şi în mişcarea muzicală românească de la mijlocul secolului al XIX-lea. Curentul romantic era destul de perceptibil în Ţările Române iar Liszt s-a simţit din toate punctele de vedere bine pe pământul artistic românesc, s-a simţit la el acasă în ţara care îi satisfăcea dorinţa de cercetare şi folosire a unui bogat şi preţios material muzical folcloric.

Însa aşa cum ne-a obişnuit cu amăuntele picante din viaţa muzicală şi de această dată ne-a atras atenţia asupra unor lucruri probabil mai puţin cunoscute publicului meloman. O afirmaţie care ne-a pus pe gânduri: „Liszt a făcut parte dintr-o familie de români” şi o întrebare căruia nici dânsul nu i-a găsit răspus: „Nu cumva Liszt a fost de origine transilvăneană?” au fost temele în jurul cărora s-a derulat toată discuţia.

            Tot muzicologul Viorel Cosma a semnalat existenţa unui act de naştere aparţinând violonistului Toma Micheru, care s-ar părea că ar fi avut un fiu numit Franz Tomiţă, iar compozitorul Franz Liszt i-ar fi fost naş.

O altă informaţie plină de controverse este aceea că Liszt ar fi tatăl lui Carol Davila, generalul armatei române din 1877. Ca şi dovezi, domnul Cosma a observat următoarele: numele complet al generalului Nici o afirmaţie din cele de mai sus nu s-a confirmat până la momentul acesta, însă o legătură între artistul Liszt şi ţara noastră cu siguranţă a existat.

            A urmat conf.univ.dr. Carmen Manea care ne-a dezvăluit o altă latură a lui Liszt: Franz Liszt – un muzician controversat.

            După necesara introducere în lumea lui Liszt din care aflăm că a fost fiul unui administrator, care lucra pentru familia Esterhazy, ocrotitorii şi sponsorii lui Haydn. S-a născut in 1811 la Raiding în Ungaria, dar întreaga familie s-a mutat destul de curând la Viena. Acolo viitorul compozitor a început să studieze muzica, primul său profesor de pian fiind Czerny. Atât tatal, Adam Liszt, cât şi bunicul lui Franz fuseseră administratori, lucrând pentru prinţul Nicholas Esterhazy, iar micul Franz ar fi ajuns probabil să facă acelaşi lucru, dacă tatal nu ar fi realizat că baiatul are un talent deosebit pentru muzică. În continuarea discursului se revine la subiectul iniţial: „Liszt – un muzician controversat” şi aflăm de această dată că Liszt era o prezenţă controversată în saloanele acelor vremuri, cu o vestimentaţie excentrică.

În continuare lect.univ.dr. Luiza Avram ne face o comparaţie între Franz Liszt – virtuozul modern şi misticul catolic. Aici ne este adusă la cunoştinţă o perioadă neprielnică din viaţa artistului, când moartea tatălui său (1826) şi deziluzia sentimentului dragostei (1827) îi declanşează o criză mistică, încât vrea să se călugărească. Este scos din această stare de Revoluţia din iulie, când începe să scrie Simfonia revoluţiei, vrând să o dedice lui La Fayette.

În anul 1861 se mută la Roma unde, peste patru ani, intră în ordinul călugărilor franciscani. Din anul 1869 reia legătura cu Weimarul, activând succesiv la Roma, Weimar şi la Budapesta, unde i se conferă demnitatea de preşedinte al “Academiei Naţionale Ungare de Muzică”.

            Prof.univ.dr. Lavinia Coman ne-a introdus în creaţie de pian a compozitorului: Cum receptăm astăzi opera pentru pian a lui Franz Liszt, enumerând mai mult de jumătate din creaţia pentru pian şi caracteristicile acestora.

Masterand Izabela Cernătescu a discutat pe tema: Mephisto Valse sau diabolus in musica. Acestă lucrare a fost privită deseori ca reprezentând răul, înunericul. Ultima parte a acestei piese (Mefisto) este un scherzo, în care domină atmosfera fantastică şi sarcasmul. Mefisto îşi bate joc de neliniştea şi elanul pasionat al lui Faust, dar şi de iubirea sa. Prin procedeul revenirii deformate a temelor, Liszt zugrăveşte sarcasmul lui Mefisto, simbol al răului, al duşmăniei faţă de tot ceea ce are mai frumos şi mai curat omul.

Deseori muzica lui Liszt este una care creează în jurul ei controverse, este o muzică pe alocuri demonică, cu armonii îndrăzneţe, scrisă în tonalităţi instabile, însă aceste mici “excese” fac totul mai interesant, mai seducător. Astfel se conturează ăn jurul creaţiei lui Franz Liszt dualitatea divin-demonic.