Fenomenul numit "manea"

 Fenomenul numit "manea" 

Manelele (singular, manea) sau muzica de manele constituie un gen muzical, originar în comunităţile etnice de romi din România.

Genul are influenţe din muzica populară armână, greacă, turcă, arabă şi sârbă şi din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din, practic, toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop, rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock sau chiar muzică cultă). Muzica de manele, cu o istorie relativ scurtă (de ordinul a câteva decenii) a devenit cu timpul un gen muzical apreciat în spaţiul vorbitorilor de limbă română.

În ţară există un număr semnificativ de ascultători de manele (apreciate în special de tineri), cu predilecţie în zonele rurale şi în cartierele muncitoreşti de la oraş. Fenomenul este însă prezent şi în Bulgaria (cealga), Serbia (turbo-folk), Albania (alb. tallava), Grecia (gr. laïká) sau în Turcia (arabesk).

Maneaua este o muzică contemporană cu rădăcini în cultura predominant otomană a începutului de secol 19 din sudul şi estul României. Ca atare, ea revelează o seamă de trăsături pan-balcanice. Maneaua a apărut la sfârşitul anilor 60, ca opoziţie simbolică a comunităţilor rome din mahalale faţă de excluderea lor din societatea românească. În prezent, ea a devenit o formă de opoziţie a tuturor marginalilor şi oamenilor de rând din România, indiferent de originea lor etnică.
           Versurile necizelate şi vulgare, comportamentul sexualizat şi agresiv şi melodiile şi ritmurile sale „străine”, contaminate de orientalul balcanic, au fost şi continuă să fie respinse de intelectualii şi funcţionarii şi activiştii culturali de orientare mai degrabă purist-naţionalistă. Aceştia o demonizează, transformând-o într-un simbol al decadenţei culturale din România. Chiar şi lăutari ţigani - îndeosebi cei care s-au bucurat de prestigiu în perioada comunistă şi cei cu o educaţie muzicală mai înaltă - se pronunţă cu fermitate împotriva manelei.
         O analiză mai detaşată arată însă că maneaua este un produs al managementului cultural naţionalist din timpul regimului comunist şi al trecutului orientalo-balcanic al ţării, al presiunii culturii occidentale şi al unei rapide globalizări. Maneaua îşi trage puterea din rolul major pe care îl joacă în sărbători publice şi private aşa cum sunt nunţile, botezurile şi alte feluri de petreceri, în concerte şi spectacole şi totodată din expunerea masivă prin televiziuni particulare, Internet, CD-uri şi DVD-uri.
          În analiza şi interpretarea noastră, maneaua este rezultatul unei fuziuni semnificative dintre muzică (vocală şi instrumental), poezie, dans, gesturi, „vorbiri”, vestimentaţie, simboluri vizuale şi comportamente (adeseori codificate).

Mai poartă şi denumirea de ciocec.

Cei 3 parametrii ai manelei sunt: eclectismul, vulgaritatea şi ritmul oriental. Componenţa esenţială a manelei: - dansul

                                           - versurile

                                          - iconografia

Caracteristici:  - provine din Turcia (Balcani)

                         - de origine urbană

   - dans individual, staţionar, ritm sincopat (4/4, 2/4)

   - nu este un dans formal, nu există dansul numit manea

                         - participarea la dans: predominant feminină

                         - libertatea interpretării

   - libertatea de improvizaţie

    

Forme ale manelei:  - maneaua orientalizată

           - maneaua ţigănească

           - maneaua ţărănească                           

                       - belly dance

Tematica versurilor:  Se disting 3 teme predilecte: - iubirea

                                                                                  - banii

                                                                                  - succesul

Iconografia: - imaginea unui om simplu realizat pe toate planurile (nu există                    personaje excentrice)

Vestimentaţia:

- îmbrăcăminte mulată, scumpă, ostentativă.

- pantaloni şi tricouri  strâmte, pantofi cu vârf alungit şi bijuterii scumpe, de mari   dimensiuni (aurul este unul dintre materialele favorite în acest sens).

- accesoriile importante: ex. cruce, inele (trimit la bogăţia solistului)

- instrumente moderne de tip oriental

În ceea ce priveşte armonia, muzica de manele foloseşte un limbaj armonic tonal, cel mai adesea diatonic; apariţia de relaţii plagale interzise de tonalitate nu este totuşi exclusă.

 În limbaj tonal, se preferă modul major (spre deosebire de muzica lăutărească, unde este mai apreciat minorul). În contrast cu armoniile desfăşurate, melodica este una de tip modal, folosind scări muzicale împrumutate din genul lăutăresc, cu trepte mobile (folosirea în melodie a treptei a doua urcate deasupra acordului de treapta I, de pildă, aminteşte prin enarmonie de contrastul terţă mare-terţă mică din muzica blues), ornamentaţii abundente, intervale de secundă mărită ş.a. Suprapunerea dintre o acordică tonală majoritar diatonică şi melodica puternic cromatizată este o trăsătură comună cu muzica lăutărească şi poate aduce uneori cu jazz-ul modal.
(curs tinut de conferentiari: Speranta Radulescu, Anca Giurcescu, Mirela Radu, Costin Moisil, Florin Iordan la Universitatea de Muzica din Bucuresti sub genericul "Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publica")

(cules din cursul tinut de doamna Speranta Radulescu)