Centenarul Marii Uniri omagiat de elevii Colegiului de Artă "Carmen Sylva"

Centenarul Marii Uniri omagiat de elevii Colegiului de Artă “Carmen Sylva” în cadrul concertului anual de Crăciun 



Cântece patriotice, colinde tradiționale, dar și teme din desenele animate ne-au delectat auzul  în seara de 11 decembrie, in interpretarea elevilor din ciclul gimnazial și liceal ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” din Ploiești. 

Nici elevii de la secția de arte plastice nu s-au lăsat mai
prejos anul acesta, expunându-și creațiile în holul filarmonicii pe întreaga durată a concertului.  



Așa cum ne-au obișnuit în fiecare an, în pragul sfintei sărbători de Crăciun, aceștia ne-au oferit în dar bucuria, talentul, priceperea, creativitatea și profesionalismul lor,  toate sub ochii noștri curioși, pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu”. Însă de această dată concertul a fost diferit, a îmbrăcat altfel de straie. De ce? Pentru că a fost dedicat centenarului Marii Uniri. 

Chiar înaintea începerii concertului și-au făcut apariția și fulgii de nea, care cădeau necontenit, oferind în sfârșit peisajul pe care îl așteptau toți în pragul vacanței de iarnă.
Dar să nu poposim mult afară, nu cumva să ne înghețe nasul, să intrăm înăuntru, unde e cald și bine, unde e forfotă mare printre micii artiști care așteaptă nerăbdători și destul de gălăgioși să pășească pe scenă.
Sub egida “Un altfel de Crăciun împreună”, concertul a debutat cu publicul în picioare intonând Imnul României alături de orchestra de suflători condusă de profesorul Liviu Săvuță și de ansamblul folcloric coordonat de profesorii Nicoleta Stoica, Adela Dumitrache Dumitru și Mihai Ioniță. Aceștia au adus un omagiu celor 100 de ani de la Marea Unire, interpretând cântece patriotice precum “Noi suntem români” sau “Acasă-i România”, atât de apreciate de publicul care i-au răsplătit cu ropote de aplauze. 

După acest moment maiestuos care a furat câteva lacrimi, a urmat un moment gingaș, suav, plin de candoare, de puritate, corul Allegrezza dirijat de profesoara Amalia Secrețianu și acompaniat pe alocuri la pian de profesoara Ileana Brașov. Aceștia au interpretat colinde vechi tradiționale românești, dar și internaționale.
Scena a aparținut în încheiere Orchestrei Allegrezza și a Orchestrei de Suflători, ambele dirijate de profesorul Liviu Săvuță. 
Am avut parte și de momente amuzante în timpul concertului, sosirea elfului, ajutorul lui Moș Crăciun, care a fost rapid cooptat de partida de sulfători, având ocazia să își arate talentul pe parcursul ultimelor piese interpretate de instrumentiștii colegiului “Carmen Sylva”. 

Concertul per ansamblu a fost unul de calitate, observându-se implicarea, organizarea, seriozitatea și nu în ultimul rând dragostea copiilor față de muzică. 
Elevii și profesorii lor vă invită să luați parte și la cel de-al doilea concert de Crăciun oferit de copiii din clasele primare, mâine, 12 decembrie la orele 19.30, pe aceeași scenă. 



Andreea Dragu

Comentarii

Postări populare