Iarna pe uliță...

Asta se întâmpla în 1954, luna aprilie! Aprilie! Aprilie! Aprilie! Scuzați, mi s-a blocat degetul pe tastele A-P-R-I-L-I-E! E încă februarie, deci e iarnă, sunt câteva grade în minus, suntem la Ploiești, e vorba de -8, nu de minus 20! Alții îndură mult mai multe și nu se mai plâng atât. Parcă sunt prea tânără ca să încep cu replica “pe vremea mea”, dar totuși, pe vremea mea, mama mea dragă, contrar voinței mele, în ciuda ghionturilor și plânsetelor, îmi punea o chestie groasă pe cap din lână, se numește fes, e fain, îți poți lua unul din ăla cu ciucure, și ești și la modă, îmi băga mâinile în niște mănuși atât de groase încât nu mai puteam cuprinde bine bara de la autobuz, îmi lega de gât o altă lână, una colorată în ton cu fesul, și mă trimitea la școală. Ei bine, la școală urma calvarul bătăii cu bulgări de zăpadă, dar asta este o altă poveste deja.

Veniți la școală dragi copii, vă promit că nu o să dispăreți în acești nămeți fioroși, pe cuvântul meu de onoare că nu o să vă doară faptul că un fulgușor va încerca timid să se așeze pe năsucul vostru.  Eu am ajuns întreagă și nevătămată! Pe cuvânt!

Îmi pare rău, dar nu m-am putut abține!

Cu drag, a voastră profă!

Update: încă vă mai aștept la ora de pian!

 

Foto credit: www.jurnaldevreme.ro