Ziua mondială a Educației serbată prin muzică
Ziua mondială
a Educației (World Teacher’s Day) are ca motto de această dată “Să-i prețuim pe profesori, să le îmbunătățim
statutul”, potrivit site-ului unesco.org. Acest an marchează și împlinirea
a 50 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației
Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).
Astfel, motto-ul din acest an reia principii fundamentale adoptate cu ani în
urmă, punând totodată accentul pe susținerea profesorului.
Ziua mondială a Educației adună anual
la Inspectoratul Școlar Județean din Prahova zeci de profesori, elevi, dar și
susținători ai învățământului, pentru a aduce un omagiu tuturor cadrelor
didactice. Astfel, la întrunirea festivă au fost prezenți toți colaboratorii
educației la nivel județean. Alături de primarul Adrian Dobre au mai luat
cuvântul reprezentanți de la Agenția Județeană Antidrog, Inspectoratul Județean
de Poliție Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, Teatrul
Toma Caragiu și Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești.
După premierea elevilor cu rezultate
excelente la olimpiade naționale și internaționale, dar și a profesorilor
susținători, inspectorul școlar Nicolae Angelescu a dat cuvântul muzicii. Pe
scenă au urcat patru eleve ale Colegiului de Artă "Carmen Sylva" de
la clasa de fagot a doamnei profesoare Mariana Cojanu care împreună au delectat
publicul cu un scurt program atractiv format din lucrări de Manuel Penella,
Alan Ridout, S.R.Henry și Manuel Martinez. Voicilă Ozana (cls. a XII-a), Bogdan
Raluca (cls. a XII-a), Șerbănescu Diana (cls. a X-a) și Ilie Andreea (cls. a
IX-a) au fost aplaudate entuziast de cei aflați în sală. În final, am rămas în
urechi cu ritmul dansant al Tangoului
lui Martinez și în minte cu vorbele reprezentantului de la ISU Prahova: “Elevul este o bancă în care profesorul depozitează valorile sale cele mai
prețioase”. La
mulți ani, profesori de pretutindeni!
"O educație bună este izvorul întregului bine în
lume" (Immanuel Kant)
Comentarii
Trimiteți un comentariu