Lansarea Clubului Artist


         Într-o lume agitată, cu oameni la fel de agitați, în care cuvântul "artă" pare să nu mai spună nimic, și-au făcut loc în față 3 oameni curajoși, dispuși să schimbe mentalitatea oamenilor, să ofere zâmbete, să descopere talente, sau de ce nu chiar să le formeze. Vorbim de tânăra și entuziasta echipă a Clubului Artist: Roxana Furtună, Cristina Ionescu și Cristi Duca, toți profesori ai Colegiului de Artă "Carmen Sylva" din Ploiești. Duminica, 14 septembrie, a avut loc spectacolul de lansare al Clubului Artist din cadrul West Mall din Ploiești. Clubul Artist a luat naștere în anul 2011 oferind pentru început doar cursuri de canto-muzică ușoară și dansuri. Începând din această toamnă, vom avea parte și de cursuri de pian și mult îndrăgitele ateliere de creație: quilling, origami sau pictură.

Fondatorii "Clubului Artist": Roxana Furtună, profesor de canto-muzică ușoară, Cristina Ionescu, profesor de pian și Cristi Duca, profesor de pian si compozitor.
         Evenimentul a bucurat spectatorii prin momentele artistice oferite de cursanții clubului, dar și prin prezența pe scenă a lui Laurian Manta, invitatul de onoare al serii, aclamat la Vocea României sau pianistul și totodată compozitorul Cristi Duca. Dintre cei prezenți pe scenă îi amintim pe: Anisia Calciu – 5 ani, Bianca Bădoi - 9 ani, Ana Maria Dinică - 8 ani, Daria Radu – 8 ani, Daria Petre – 12 ani, Eusebiu Tudoroiu – 16 ani și Cătălina Soare – 15 ani. Iată, așadar, de câți copii frumoși avem parte la acest club. Ce este și mai interesant însă, este faptul că porțile le sunt deschise nu doar celor mici, ci și celor mai mari, care vor să pătrundă în tainele artelor. Îmi surde ideea de a mă înscrie la un curs de origami....
      Da, revenind la subiect, sunt mândră să arăt spre orașul meu și să spun încă o data: "iată un exemplu de -Așa da-!" Așteptăm, așadar, cu mult entuziasm să îi vedem cât mai curând urcând pe scenă pe cursanții Clubului Artist! Felicitări și mult succes în formarea și descoperirea de talente!

 
Cristi Duca


Laurian Manta

                                               Foto: https://www.facebook.com/ClubulArtist2014/info

Comentarii

Postări populare