Împreună colorăm Ploieștiul

Voyage sau călătoria prin lumea sunetelor

Parte componentă a Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană “Meridian”, seara muzicală din data de 4 decembrie, ce s-a derulat sub genericul Voyage, ne-a adus pe scenă atât lucrări ale compozitorilor cunoscuţi deja în lumea muzicală contemporană, cât și creaţii ale studenţilor Universității Naţionale de Muzică din București. 

Desfăşurat într-un cadru prielnic - Aula Palatului Cantacuzino - evenimentul a fost susținut de membrii ansamblului SonoMania, iar la pupitru s-a aflat Alexandru Solonaru, singurul dirijor din generaţia sa care s-a dedicat în întregime muzicii contemporane, după cum putem citi în program. Ca invitaţi i-am avut pe violonista Raluca Stratulat şi pe pianiştii Mihai Măniceanu şi Andreea Butnaru.

Prima aflată în programul muzical a fost Suita cambriană pentru oboi, fagot, violă, violoncel, pian şi percuţie (2013) semnată de studentul Alexandru Sima. Lucrarea a surprins plăcut prin sonoritățile atrăgătoare de jazz, dar mai ales prin maniera în care compozitorul s-a jucat cu ritmurile la percuţie.

A urmat apoi Cadenza (2007) lui Mihai Măniceanu pentru violoncel și pian, un tumult de mici fragmente rupte din diverse lucrări consacrate din istoria muzicii universale, care, puse cap la cap într-un mod ingenios, au dat naștere unei absurdități interesante, care pendula între ironic şi ludic. Foarte interesant a fost însă modul în care compozitorul a jonglat cu aceste fragmente muzicale, dar ceea ce a dat de fapt savoare lucrării a fost desincronizarea cu intenţie între cele 2 instrumente, "o formă clădită pe un şir continuu de erori de comunicare ale celor 2 personaje", aşa cum spunea şi compozitorul.

Atmosfera sonorităților moderne s-a încins şi mai mult cu Focul (2012) Anei Giurgiu-Bondue, lucrare scrisă pentru soprană, violă şi pian. Dacă mai devreme ne distram ascultând "eroarea consensuală", acum am pătruns cu paşi repezi în lumea poeziei lui Jean Métellus, care ia naștere prin intermediul unei muzici suave, onirice, presărată pe alocuri cu accente dramatice, evidenţiate foarte bine de timbrul Veronicăi Anuşca.

De la momentul de maxim lirism trecem la cel de maximă virtuozitate cu lucrarea Play (2007) pentru flaut şi pian, semnată de Diana Rotaru, cea care ne-a fost şi gazdă în această expediţie. Fiind cu siguranță punctul forte al serii, lucrarea l-a avut în prim plan pe flautistul Octavian Moldovean, bine cunoscut şi apreciat pentru repertoriul său care începe să cuprindă tot mai multe lucrări contemporane. Dacă până acum atenția publicului era focusată mai mult pe compoziţii şi compozitori, de această dată interpretul era în prim plan. Cu o lucrare ce abundă în momente de virtuozitate, tot soiul de tehnici complicate specifice flautului, dar şi momente de sensibilitate şi calm, compozitoarea Diana Rotaru a reuşit să obţină comuniunea perfectă între interpret şi piesă. De asemenea un alt element ce a conferit unitate discursului muzical a fost gongul, care reuşește să creeze pe rând stări contemplative, narative sau nostalgice.

Purcedem mai departe în călătoria noastră alături de Le Voyage de l'Age Voy (2010) pentru flaut, violoncel şi pian aparţinând lui Sebastian Androne. Aşa cum afirmă şi compozitorul, aici avem de-a face cu o  "accesibilizare a discursului muzical, prin utilizarea unor materiale muzicale recognoscibile unui public mai larg, explorarea expresivităţii, dar şi a virtuozităţii interpreţilor". Lucrarea a fost compusă la iniţiativa Fundaţiei Principesa Margareta a României pentru a fi interpretată în deschiderea concertului lui Anouar Brahem, ce a avut loc în București şi dedicată bursierilor programului "Tinere Talente".

După atâta zarvă Gabriel Mălăncioiu a făcut Linişte cu a sa lucrare. Compusă în anul 2012 pentru soprană şi flaut, pe versurile lui Lucian Blaga, lucrarea a fost scrisă cu ocazia aniversării de 80 de ani a maestrului Remus Georgescu. "Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud,/ cum se izbesc de geamuri razele de lună", asemenea versuri de o frumusețe şi o expresivitate uluitoare au răsunat pe o muzică la fel de suavă, într-un moment teatral, în care flautistul purta o mască, iar solista cânta întoarsă cu spatele la public, lăsând aşadar doar muzica să vorbească şi să atragă atenția. 

A urmat un alt moment liric, în care compozitoarea Sabina Ulubeanu ne-a povestit, cu ajutorul muzicii, despre iubire, cu a sa Raum und Liebe (2012) scrisă pentru flaut, violă, violoncel şi pian: "o miniatură care explorează interesul pentru percepţia emoțională a spațiu-timpului".

Seara muzicală s-a încheiat cu un dans al cadânelor sugerat de muzica lui Vlad Maistorovici, intitulat Khadina (2005) pentru soprană, flaut, corn englez, vioară, violă, violoncel, pian, clavecin şi chitară. O compoziţie atractivă ce ne-a plimbat printr-o lume orientală, pe la curţile sultanilor.

Aşadar, cine spunea că muzica contemporană nu poate fi... muzică? Seara a fost una pe placul tuturor, cu lucrări ce au atras atenţia fie prin materialul sonor, fie prin tehnicile inovatoare folosite, prin cantabilitate şi lirism, sau virtuozitate şi tenacitate.

Andreea Dragu