In Memoriam Mihaela Ursuleasa
Marţi,
23 aprilie, orele 16, s-a desfăşurat în Sala George Enescu a Universităţii
Naţionale de Muzică din Bucureşti, care din păcate nu a fost atât de plină pe
cât ne aşteptam, un recital de pian ce a fost dedicat memoriei Mihaelei
Ursuleasa.
La vârsta de 5 ani a
început să cânte la pian, cerându-i ajutorul tatălui său pentru a descifra
"Păpușa bolnavă", de Ceaikovski.
Ajunsă la 13 ani, artista
a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado
după ce aceasta câștigase locul al doilea la un concurs de pian din
Senigallia, Italia. La sfatul lui Claudio Abbado, a renunțat temporar la
concerte și s-a concentrat asupra educației sale
muzicale.
Intr-un interviu acordat
de aceasta Observatorului Cultural, pianista Mihaela Ursuleasa declara: „Prima
mea profesoară, dna Stela Drăgulin de la Brașov, mi-a dat
ocazia unei fantastice experiențe de scenă, de concert. În schimb însă,
mi-a asfixiat personalitatea, a ridicat pianista, dar aproape a distrus eul,
omul din mine. Iată greșeli care ar trebui evitate, căci pot avea efecte
distrugătoare pentru întreaga viață, pentru întreaga carieră viitoare a
copilului. Un copil nu trebuie să fie forțat, nu trebuie să fie exploatat și împins mereu și mereu înainte, cu orice preţ pentru reuşită şi glorie.
Unui copil talentat un profesor bun îi dezvoltă și îi susține pasiunea pentru muzică și înțelegerea
pentru arta sunetelor. Căci acel copil va deveni artistul care, obligatoriu, va
trebui să se descurce mai tîrziu singur în viață.”
În dimineața zilei de 2 august 2012, Mihaela Ursuleasa a decedat în urma unui atac
cerebral, în apartamentul ei din Viena, orașul în care se
stabilise de douăzeci de ani.
Recitalul a făcut parte
din cadrul Festivalului Chei aflat
acum la cea de-a 5-a ediţie. Au urcat pe scenă studenţi ai Facultăţii noastre
ce ne-au încântat atât auzul, cât şi privirea.
Seara a început aidoma
unei introduceri, într-o atmosferă caldă, calmă, pe care Daniel Dascălu a avut
grijă să o creeze. Student în anul III, la clasa prof. univ. dr. Dana Borşan,
acesta a ales să interpreteze Partita a
VI-a de Johann Sebastian Bach.
Am remarcat la Daniel
Dascălu atenţia ce o acorda emiterii sunetului fiecărei clape în parte, calmul,
serenitatea şi răbdarea ce îi este caracteristică acestuia în ceea ce priveşte
construirea frazelor şi evidenţierea nuanţelor muzicale. Cu toate acestea, aveam
la un moment dat impresia că Bach nu mai suna a Bach, fiind pe alocuri puţin
prea „romantizat”, dar nu era un lucru care să deranjeze auzului.
În cadrul recitalului am
avut parte şi de boboci. Primul în program, Cătălin Răducanu, student tot la
clasa doamnei profesoare Borşan, a interpretat Premiere Communion de la Vierge din Vingt Regards sur l’enfant Jesus. Am trecut astfel la sonorităţi impresioniste ce ne-au
transpus parcă într-o altă lume, una visului, diafană.
Diferenţierile de nuanţe
nu au avut loc aici doar la nivel dinamic, ci chiar la nivel sentimental,
pianistul dând astfel dovadă de un caracter cameleonic. Când partitura cerea
nuanţe de piano, sunetul era şi el unul cald, diafan, puţin superficial, pe
când, nuanşele de forte însemnau pentru pianist un sunet plin, masiv, bine
„înfipt” în claviatura pianului.
În continuarea serii am
trecut de la sensibilitate şi nuanţare, la virtuozitate şi tehnică. Am ascultat
Studiul Tablou op. 39 nr. 3 de
Serghei Rachmaninov în interpretarea lui Arthur Bocăneanu, student în anul III,
tot la clasa doamnei profesoare Dana Borşan.
Dacă mai devreme am fost
adulmecaţi de mirosul melancoliei şi al serenităţii, acum am remarcat
virtuozitatea, tehnica, acurateţea şi naturaleţea lui Arthur Bocăneanu.
Rămânem în aceeaşi zonă a
„dexterităţii” şi mergem la Alexandru Răileanu, student în anul II, master, la
clasa lect. univ. dr. Delia Pavlovici, în interpretarea căruia am ascultat Rapsodia ungară nr. 6 a compozitorului
Franz Liszt.
Ajungem şi la clasa conf.
univ. dr. Viniciu Moroianu, unde o întâlnim pe Denisa Partenie, studentă în
anul III, care ne-a cântat Toccata op. 11
de Serghei Prokofiev. Moment de virtuozitate în care pianista a dat dovadă
de acurateţe, de o tehnică bine pusă la punct, de grijă pentru sunet şi
dinamică şi nu în ultimul rând de fenomenul de egalitate al notelor, un element
primordial într-un tempo rapid. Pe lângă toate acestea am văzut însă şi
eleganţă, rafinament, sensibilitate şi un tuşeu frumos.
Seara muzicală a continuat
în ritmuri spaniole, cu studentul anului IV Tudor Scripcaru, clasa
conf.univ.dr. Vlad Dimulescu, în compania căruia ne-am delectat cu bine
cunoscuta Rapsodie spaniolă de Franz
Liszt, interpretată într-o manieră deosebită.
Cel care a încheiat seara,
ultimul, dar nicidecum cel din urmă, a fost Abel Corban, student în anul III,
la clasa conf.univ.dr. Viniciu Moroianu, care ne-a dus într-o lume diabolică cu
al său Mefisto Vals de Franz
Liszt.
Interpretarea a fost una
excepţională. De ce spun excepţională? Ei bine, pentru că am văzut într-un
singur moment muzical atât sensibilitate, cât şi dramatism, patos, de asemenea
prin interpretarea pianistului, publicul a putut remarca cu uşurinţă
personalitatea vulcanică a acestuia. Am remarcat naturaleţea interpretării,
lejeritatea, dar şi verva, energia şi ritmicitatea acestuia. Cu riscul de a fi
subiectivă, mi-am permis în acea seară să-l consider „cireaşa de pe tort”.
Aşadar, seara muzicală, care dealtfel ne-a mai prezentat şi alţi pianişti pe lângă cei menţionaţi aici, a fost una frumoasă,
elegantă, o seară cu care pianista Mihaela Ursuleasa cu siguranţă s-ar fi
mândrit.
Foto: www.ursuleasa.com
Andreea Dragu
Comentarii
Trimiteți un comentariu