Împreună colorăm Ploieștiul

In Memoriam Mihaela Ursuleasa

          Marţi, 23 aprilie, orele 16, s-a desfăşurat în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, care din păcate nu a fost atât de plină pe cât ne aşteptam, un recital de pian ce a fost dedicat memoriei Mihaelei Ursuleasa.

            La vârsta de 5 ani a început să cânte la pian, cerându-i ajutorul tatălui său pentru a descifra "Păpușa bolnavă", de Ceaikovski.

            Ajunsă la 13 ani, artista a primit o bursă de studii la Viena oferită de celebrul dirijor Claudio Abbado după ce aceasta câștigase locul al doilea la un concurs de pian din Senigallia, Italia. La sfatul lui Claudio Abbado, a renunțat temporar la concerte și s-a concentrat asupra educației sale muzicale.

  Mihaela Ursuleasa a studiat opt ani la Conservatorul din Viena pe care l-a absolvit în 1999 „cum laude”, obținând diploma de specializare în arta concertului, sub îndrumarea profesorului Heinz Medjimorec.

  Intr-un interviu acordat de aceasta Observatorului Cultural, pianista Mihaela Ursuleasa declara: „Prima mea profesoară, dna Stela Drăgulin de la Brașov, mi-a dat ocazia unei fantastice experiențe de scenă, de concert. În schimb însă, mi-a asfixiat personalitatea, a ridicat pianista, dar aproape a distrus eul, omul din mine. Iată greșeli care ar trebui evitate, căci pot avea efecte distrugătoare pentru întreaga viață, pentru întreaga carieră viitoare a copilului. Un copil nu trebuie să fie forțat, nu trebuie să fie exploatat și împins mereu și mereu înainte, cu orice preţ pentru reuşită şi glorie. Unui copil talentat un profesor bun îi dezvoltă și îi susține pasiunea pentru muzică și înțelegerea pentru arta sunetelor. Căci acel copil va deveni artistul care, obligatoriu, va trebui să se descurce mai tîrziu singur în viață.”

            În dimineața zilei de 2 august 2012, Mihaela Ursuleasa a decedat în urma unui atac cerebral, în apartamentul ei din Viena, orașul în care se stabilise de douăzeci de ani.

            Recitalul a făcut parte din cadrul Festivalului Chei aflat acum la cea de-a 5-a ediţie. Au urcat pe scenă studenţi ai Facultăţii noastre ce ne-au încântat atât auzul, cât şi privirea.

            Seara a început aidoma unei introduceri, într-o atmosferă caldă, calmă, pe care Daniel Dascălu a avut grijă să o creeze. Student în anul III, la clasa prof. univ. dr. Dana Borşan, acesta a ales să interpreteze Partita a VI-a de Johann Sebastian Bach.

            Am remarcat la Daniel Dascălu atenţia ce o acorda emiterii sunetului fiecărei clape în parte, calmul, serenitatea şi răbdarea ce îi este caracteristică acestuia în ceea ce priveşte construirea frazelor şi evidenţierea nuanţelor muzicale. Cu toate acestea, aveam la un moment dat impresia că Bach nu mai suna a Bach, fiind pe alocuri puţin prea „romantizat”, dar nu era un lucru care să deranjeze auzului.

            În cadrul recitalului am avut parte şi de boboci. Primul în program, Cătălin Răducanu, student tot la clasa doamnei profesoare Borşan, a interpretat Premiere Communion de la Vierge din Vingt Regards sur l’enfant Jesus. Am trecut astfel la sonorităţi impresioniste ce ne-au transpus parcă într-o altă lume, una visului, diafană.

            Diferenţierile de nuanţe nu au avut loc aici doar la nivel dinamic, ci chiar la nivel sentimental, pianistul dând astfel dovadă de un caracter cameleonic. Când partitura cerea nuanţe de piano, sunetul era şi el unul cald, diafan, puţin superficial, pe când, nuanşele de forte însemnau pentru pianist un sunet plin, masiv, bine „înfipt” în claviatura pianului.

            În continuarea serii am trecut de la sensibilitate şi nuanţare, la virtuozitate şi tehnică. Am ascultat Studiul Tablou op. 39 nr. 3 de Serghei Rachmaninov în interpretarea lui Arthur Bocăneanu, student în anul III, tot la clasa doamnei profesoare Dana Borşan.

            Dacă mai devreme am fost adulmecaţi de mirosul melancoliei şi al serenităţii, acum am remarcat virtuozitatea, tehnica, acurateţea şi naturaleţea lui Arthur Bocăneanu.

            Rămânem în aceeaşi zonă a „dexterităţii” şi mergem la Alexandru Răileanu, student în anul II, master, la clasa lect. univ. dr. Delia Pavlovici, în interpretarea căruia am ascultat Rapsodia ungară nr. 6 a compozitorului Franz Liszt.

            Ajungem şi la clasa conf. univ. dr. Viniciu Moroianu, unde o întâlnim pe Denisa Partenie, studentă în anul III, care ne-a cântat Toccata op. 11 de Serghei Prokofiev. Moment de virtuozitate în care pianista a dat dovadă de acurateţe, de o tehnică bine pusă la punct, de grijă pentru sunet şi dinamică şi nu în ultimul rând de fenomenul de egalitate al notelor, un element primordial într-un tempo rapid. Pe lângă toate acestea am văzut însă şi eleganţă, rafinament, sensibilitate şi un tuşeu frumos.

            Seara muzicală a continuat în ritmuri spaniole, cu studentul anului IV Tudor Scripcaru, clasa conf.univ.dr. Vlad Dimulescu, în compania căruia ne-am delectat cu bine cunoscuta Rapsodie spaniolă de Franz Liszt, interpretată într-o manieră deosebită.

            Cel care a încheiat seara, ultimul, dar nicidecum cel din urmă, a fost Abel Corban, student în anul III, la clasa conf.univ.dr. Viniciu Moroianu, care ne-a dus într-o lume diabolică cu al său Mefisto Vals de Franz Liszt. 

            Interpretarea a fost una excepţională. De ce spun excepţională? Ei bine, pentru că am văzut într-un singur moment muzical atât sensibilitate, cât şi dramatism, patos, de asemenea prin interpretarea pianistului, publicul a putut remarca cu uşurinţă personalitatea vulcanică a acestuia. Am remarcat naturaleţea interpretării, lejeritatea, dar şi verva, energia şi ritmicitatea acestuia. Cu riscul de a fi subiectivă, mi-am permis în acea seară să-l consider „cireaşa de pe tort”.

            Aşadar, seara muzicală, care dealtfel ne-a mai prezentat şi alţi pianişti pe lângă cei menţionaţi aici,  a fost una frumoasă, elegantă, o seară cu care pianista Mihaela Ursuleasa cu siguranţă s-ar fi mândrit.  

Foto: www.ursuleasa.com

Andreea Dragu