Muzica şi Dumnezeu

            Am să-mi încep înşiruirea de idei prin a vă spune ceva interesant şi foarte puţin cunoscut publicului: marele compozitor Johann Sebastian Bach îşi începea fiecare lucrare, cu rugăciunea “Iisuse, ajută-mă” şi o sfârşea cu inscripţia “numai pentru slava lui Dumnezeu”. Ei bine, aflăm că Bach, o fire modesă, echilibrată şi credincioasă, şi-a dedicat o mare parte din creaţia sa preamăririi lui Dumnezeu şi înălţării spirituale a omului. El este cel care ne învaţă că muzica este o creaţie a Celui de Sus, prin intermediul căreia ne putem apropria de El; ea ne face să fim mai buni, mai iertători, mai umili.  Vorbesc aici în special de muzica clasică, nu de alte tipuri şi soiuri de muzici, deşi bineînţeles că unii pot considera spre exemplu muzica dance, rap, pop sau de ce nu rock ca fiind o muzică de factură divină. Nu-i putem contrazice sau condamna pentru aşa ceva.

            V-aţi gândit vreodată că muzica se numără printre puţinele forme de comunicare universală? Nu avem nevoie de vreun dicţionar sau de vreo explicaţie pentru a putea înţelege mesajul transmis prin intermediul acesteia.         Bach, Mozart, Beethoven, ascultăm cu toţii, fie că suntem români, americani, francezi ori chinezi. Toţi îi înţelegem muzica ornamentată a lui Bach, pe cea simplă şi jucăuşă a lui Mozart sau pe cea dramatică şi plină de patos a lui Beethoven.  

            Eu consider că muzica ne-a fost dată de Dumnezeu pentru a ne putea exprima, pentru a ne putea destăinui celorlalţi şi pentru a ne putea înţelege fără a mai fi nevoie de intermediari.

            Dar oare noi putem vedea muzica clasică ca pe un lucru divin? Probabil ca este ceva subiectiv ceea ce vă spun eu aici, însă eu consider că acesta a fost scopul iniţial al muzicii şi tot acesta ar trebui să mai fie şi astăzi.

            Oare atunci când merg la un concert ascult muzica şi încerc să o înţeleg şi să fiu una cu ea, sau încerc să-mi argumentez părerea proastă pe care o am despre cel care o cântă? Sunt multe de discutat pe această temă - unii mă vor contrazice, în timp ce alţii îmi vor da dreptate.

            Acum, în aşteptarea marii sărbători creştine a Paştelui, am asistat la un concert susţinut de Corul Academic Radio, dirijat de maestrul Dan Mihai Goia.

Acesta s-a  gândit să centreze atenţia întregului concert în jurul rugăciunii "Tatăl nostru", pe care ne-a prezentat-o  în 15 variante, în muzica unor compozitori precum: Dragoş Alexandrescu, Eusebie Mandicevschi, Anton Pann sau Serghei Rahmaninov.

            Seara a fost una simplă, ce nu s-a remarcat prin absolut nimic ieşit din comun, ce nu a atras atenţia în mod special asupra vreunei lucrări sau a vreunei personalităţi, din contră, în mod voit a fost vorba despre o concepție unitară. Concertul a fost unul ce s-a ridicat la aşteptările publicului: a îndemnat la meditaţie, s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă şi calmă, iar aplauzele aferente fiecărei lucrări erau unele respectuoase şi calme - îţi era şi milă să rupi acea tăcere care se lăsa de fiecare dată asupra sălii la finele unei piese. Ba chiar desfășurătorul muzical din această seară a “furat” chiar şi lacrimi unor doamne trecute de a doua tinereţe care au asistat mai atente şi mai calme ca niciodată la concert. 

            Am avut parte aşadar de o seară încântătoare în incinta Sălii Radio, în compania Corului Academic Radio, care a dat dovadă de sensibilitate, mult bun gust în conducerea liniilor melodice şi fineţe în privinţa frazărilor – meritul fiind desigur al dirijorului şi al profesionalismului coriştilor.

(Foto: www.radioromaniamuzical.ro)