Va place muzica clasica?

 

O întrebare la care răspunsul este în majoritatea cazurilor “nu”. Dar de ce nu? De unde acestă repulsie faţă de o muzică pe alocuri atât de simplă, frumoasă, elegantă dar şi pasională? Această repulsie zic eu că vine din neştiinţă. Gândiţi-vă la un lucru, fapt, fenomen, cu care nu sunteţi familiar; la început nu îl veţi respinge neapărat, mai degrabă vă va fi indiferent, însă apoi când ajungeţi să îl cunoaşteţi parcă de-odată ajunge să vă placă, să vă intre în suflet. Nu aţi încercat niciodată acest sentiment?

Ei bine, la fel se întâmplă şi cu muzica, nu neapărat cea clasică, ci orice fel de muzică. Din moment ce îţi este familiară şi ajungi să o înţelegi, este practic imposibil să nu apară cel puţin o preferinţă, o melodie din acel gen muzical care să te atragă, care să exprime ceea ce cauţi tu.

Cu muzica clasică este însă mai dificil, deoarece ea nu este una atât de “comercială”, ca în cazul celorlalte, pe care vrei nu vrei le auzi oriunde.

Toate aceste discuţii mi-am propus să le duc într-un anumit punct, să servească o anumită temă. Vreau să scriu în continuare despre modul în care acest gen de muzică, cea clasică, poate intra în viaţa noastră, despre modul în care în ultimii ani ne-am întânit cu tot felul de încercări din partea unor organizaţii de a ne educa auzul, de a ne face să apreciem muzica de calitate.

Un prim exemplu îl constituie proiectul ”Ascultă 5 minute de muzică clasică” iniţiat de Radio România Muzical, un proiect ce a pornit pe data de 1 octombrie 2010 cu scopul de a aduce muzica clasică cât mai aproape de potenţialul ei public, într-un mod neconvenţional. Astfel, proiectul a constat în audierea diverselor părţi din cadrul unor lucrări muzicale clasice, atent alese, în cadrul mall-urilor, hypermarket-urilor, muzeelor, autobuzelor sau şcolilor. 

Un alt exemplu de acest gen consider eu că este programul “Clasic e fantastic”, iniţiat de Filarmonica “George Enescu” şi Asociaţia “Clasic e fantastic”, care îşi propune exact acelaşi lucru, însă într-o abordare diferită.     

Este cel mai amplu proiect educaţional de muzică clasică destinat tinerilor, în care sunt implicaţi muzicieni profesionişti şi amatori. Alături de ei urcă pe scenă şi viitorii interpreti, astăzi studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti.

Programul desfăşurat anul trecut a avut ca obiectiv facilitarea accesului tinerilor la educaţia muzicală clasică, înţelegerea, conştientizarea şi de ce nu aprecierea în timp a acestui gen de muzică.

Astfel, 10.000 de copii şi tineri au beneficiat anul trecut de concerte şi spectacole menite să îi introducă în universul muzicii clasice. Ajunşi în minunatul edificiu al culturii muzicale, Ateneul Român, au făcut cunoştinţă cu muzica lui Bach, Mozart, Beethoven şi alţi mari compozitori importanţi ai muzicii. Scopul a fost cu siguranţă atins, au stat mărturie aplauzele ce nu mai conteneau şi sala arhiplină la fiecare prestaţie.

            Iar în încheiere să nu uităm de turneul naţional “Vă place Bach?” care se desfăşoară între 1 şi 21 martie, în oraşe precum: Braşov, Bistriţa, Baia Mare, Piteşti, Bacău şi bineînţeles Bucureşti. Acest turneu îşi propune să facă cât mai cunoscută muzica lui Johann Sebastian Bach, iar pentru atragerea spectatorilor mai tineri, Tom Brânduş, cel care se ocupă de imaginea evenimentului, a creat un spectacol complet de muzică şi imagine în spatele acestei idei, cu ajutorul unor proiecţii multimedia.

            Toate aceste lucruri se vor petrece pe muzica lui Bach, mai exact pe Integrala suitelor pentru violoncel solo.

            Aşadar presa s-a antrenat deja în discuţii cum că acest spectacol ar aduce în ţara noastră 3 premiere în domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist român într-un singur concert a suitelor pentru violoncel semnate de Bach, un spectacol multimedia de proiecţii pe panouri translucide şi primul turneu solo prezentat de tânărul muzician Răzvan Suma, unul dintre cei mai activi şi apreciaţi tineri instrumentişti români, având la activ un repertoriu impresionant alături de sute de concerte susţinute în întreaga lume.

            Foarte interesant este conceptul ce stă la baza acestor proiecţii şi anume citez: “Fiecărei suite i-a fost atribuită o culoare, de exemplu sol major înseamnă albastru, re major înseamnă galben. Sunt şase suite, alcătuite din şase părţi, un total de 36 de poveşti în culoare.” (Tom Brânduş)   Ei bine, nu putem decât să aşteptăm cu nerăbdare acest spectacol care pare să promită multe.