Când muzica îşi pierde valoarea

         Concertul despre care vreau sa va vorbesc a fost totodata si concertul de inchidere al festivalului „Chei”. Avandu-l pe dirijorul Cristian Mandeal la pupitru, orchestra Universitaria si corul UNMB au interpretat grandiosul Requiem în re minor pentru cor mixt, orchestra si solisti  al lui Wolfgang Amadeus Mozart, solistii fiind: Veronica Anusca (soprana), Georgiana Costea (m
ezzosoprana), Nicolae Simonov (tenor) si Radu Ion (bas).
Dupa saptamani de munca asidua ce au au constat in studiu, repetitii si cizelari, recviemul a ajuns pe scena Ateneului in varianta finita, unde am vazut: patos, forta, rezistenta, dar si muzicalitate si delicatete.
Se spune ca, în iulie 1791 (anul mortii compozitorului), lui Mozart i-a fost comandat un recviem, prin intermediul servitorului sau, identitatea celui ce a cerut-o rămanand necunoscuta pentru compozitor.
Pe masura ce compozitia avansa, boala e il mistuia pe Mozart se agrava. In acest timp, in mintea compozitorului se inradacina tot mai bine ideea ca acest recviem ii va fi cantat la propria inmormantare, iar el avea ocazia sa il compuna. De aceea lucrarea este una plina de semnificatii, incarcata de sentimente contradictorii: patos, neputinta, ura, nostalgie, resemnare.
Interpretarea recviemului a fost una spectaculoasa. Ajutati si de acustica foarte buna a salii si bine inteles de expresivitatea paginilor muzicale, cei aflati pe scena au uimit prin rezistenta şi forta.
Am remarcat vocea cristalina şi calda a sopranei Veronica Anusca, care nu înceteaza niciodata sa ne uimeasca, gesturile pe cat de simple pe atat de exacte ale dirijorului Cristian Mandeal si forta, expresivitatea si dinamica extraordinara a corului UNMB.


Seara s-a ridicat ,asadar, la inaltimea asteptarilor, fiind una nu pierduta, ci castigata. Cand am ajuns în sala mare a Ateneului, la inceputul concertului, recunosc ca am fost uimita de multimea de oameni. Intrebarile nu au intarziat sa apara: oare de cand se vine intr-un numar atat de mare la un concert simfonic? :D  La o privire mai atenta, aflu si raspunsurile: unii venisera pentru a-ai aplauda colegii, altii pentru a-l vedea pe maestrul Cristian Mandeal dirijand, alţii pentru solisti, iar altii pur şi simplu pentru a se amuza de eventualele gafe, care fara intentie sunt prezente mai mereu la evenimente de o asemenea amploare. Dar oare cine venise pentru a asculta capodopera lui Mozart, muzica insasi?
La sfarsitul concertului, o doamna mai în varsta care statea langa mine a inceput sa planga… Sa fi fost ea oare printre putinii care au simtit fiorul transmis de muzica funesta a recviemului? Nici macar o asemenea lucrare nu mai reuseste sa transmita nimic?
Oare ce ar fi crezut Mozart, daca si-ar fi auzit lucrarea cantata la un astfel de concert, un concert care nu se desfasoara intr-un cadru sobru, care nu este un fundal pentru funeraliile cuiva, care nu doreste comemorarea nimanui, ci din contra, este prilej de sarbataore, de fast, ocazia perfecta de a-ti etala tinutele scumpe si de a dialoga cu vechi prieteni?
Ei bine, atunci muzica începe sa isi piarda valoarea…
Voi ce parere aveti?


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare