Cazul Wagner

            Conflictul care a marcat timp de câţiva ani lumea muzicală continuă să rămână şi astăzi în atenţia publicului. Este vorba de acuzaţiile ce îi sunt aduse compozitorilor Wagner de către filosoful Friedrich Nietzsche. Acestea s-au amplificat tot mai intens până ce totul s-a concretizat într-o carte intitulată „Cazul Wagner” (2008).

            Apărută în anul 1881, cartea este oferită acul şi în limba română de editura Humanitas în traducerea lui Alexandru Leahu.

            Unul din cei mai importanţi filosofi germani ai secolului XIX, Friederich Nietzsche dezbate cu un spirit polemic, critic şi vizionar societatea, criticând aspectele  culturii moderne şi negând ideea de democraţie. Preocupat de destinul uman, autorul ne propune un şir de publicaţii printre care: Amurgul idolilor , Anticristul sau Libertatea voinţei şi destinul.

            Să fie oare şi Cazul Wagner o asemena lucrare? Privită în ansamblu, cartea îl analizează practic pe Richard Wagner atît ca om, cât şi ca personalitate.

            Cartea este structurată pe 3 părţi intitulate semnificativ: Cazul Wagner, Nietsche contra Wagner şi Din primele însemnări la „Cazul Wagner”. În toate aceste părţi Nietsche îl critică pe Wagner pentru stilul muzicii sale, care după părerea sa era una de suprafaţă, superficială, el asemuind personajele operelor sale cu actorii de teatru, cu comedianţii. În acelaţi timp, însă, ne putem da seama că tot Nietsche este cel care îl apreciază cel mai mult pe compozitor, înţelegându-i cu uşurinţă fiecare pas.

            Întreaga carte este în fapt o contradicţie care se merită citită, după parcurgerea acesteia cititorul cu siguranţă nu va mai putea asculta muzica lui Wagner fără să se gândească măcar pentru o clipă la afirmaţiile lui Nietsche, iar Nietsche nu va mai putea fi citat fără  un fundal al muzicii lui Wagner.